Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Coronavirusul, invocat în instanță de o mamă care voia ca fiul de 7 ani să nu mai locuiască și cu fostul ei soț, aflat într-o relație cu o însoțitoare de zbor

By Robert Madaianu , in Justitie Stirile zilei , at 31 martie 2020 Etichete: , , , ,

O femeie din Capitală a cerut Judecătoriei Sectorului 1 să stabilească, la domiciliul acesteia, locuința copilului său, în vârstă de 7 ani, pe toată perioada în care există risc de infectare cu noul coronavirus. Asta deși, în 2016, când a divorțat, atât ea cât și fostul soț au fost de acord că minorul să locuiască la amândoi, câte o săptămână.

Solicitarea a fost depusă în instanță înainte să fie decretată starea de urgență în Româna.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.03.2020, reclamanta (…) a chemat în judecată pe pârâtul (…) solicitând instanței să dispună pe calea ordonanței președințiale stabilirea locuinței minorului (…) la mamă pe toată perioada riscului de infectare cu COVID-19”, potrivit documentului instanței.

În anul 2016, cei doi au divorțat și au fost de acord ca minorul să locuiască alternativ la fiecare părinte câte o săptămână, iar în vacanțele școlare câte două săptămâni. Acum, însă, femeia a invocat faptul că fostul soț are o relație cu o însoțitoare de zbor.

Reclamanta a arătat că pârâtul are o relație de concubinaj de notorietate cu o persoană de sex feminin care activează ca însoțitor de zbor al companiei (…), iar în contextul global actual, al răspândirii infecției cu virusul COVID-19 se teme că fiul său ar putea contracta virusul de la partenera tatălui în intervalele cât acesta se află la locuința acestuia.

A mai relatat că a aflat de la minor faptul că pârâtul și-a planificat un concediu la schi în Italia, Austria și Germania, zone deja vizate de infecția virală și că în ciuda eforturilor sale de a negocia cu pârâtul o modalitate de limitare a expunerii minorului la riscul de a contracta virusul, acesta nu a venit cu niciun răspuns”, potrivit sursei citate.

Verdictul instanței

Tatăl s-a apărat și a susținut că nu a mai fost decât în Austria, cu autoturismul personal, când virusul nu ajunsese să afecteze regiunea la scară largă și că s-a întors fără probleme medicale. Plecările în Italia și Germania au fost anulate.

În ceea ce privește al doilea argument al acesteia, respectiv riscul ca minorul să preia infecția virală de la partenera pârâtului care lucrează în mediul aviatic și călătorește mult, instanța socotește din nou că cererea este neîntemeiată. Pentru a decide astfel, instanța are în vedere faptul că temerea reclamantei nu este una concretă generată de un pericol iminent, ci una generică, prezumată”, se mai arată în decizie.

Decizia Judecătoriei Sectorului 1 nu a fost una definitivă.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/coronavirusul-invocat-in-instanta-de-o-mama-care-voia-ca-fiul-de-7-ani-sa-nu-mai-locuiasca-si-cu-fostul-ei-sot-aflat-intr-o-relatie-cu-o-insotitoare-de-zbor/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More here on that Topic: mainnews.ro/coronavirusul-invocat-in-instanta-de-o-mama-care-voia-ca-fiul-de-7-ani-sa-nu-mai-locuiasca-si-cu-fostul-ei-sot-aflat-intr-o-relatie-cu-o-insotitoare-de-zbor/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More here on that Topic: mainnews.ro/coronavirusul-invocat-in-instanta-de-o-mama-care-voia-ca-fiul-de-7-ani-sa-nu-mai-locuiasca-si-cu-fostul-ei-sot-aflat-intr-o-relatie-cu-o-insotitoare-de-zbor/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More to that Topic: mainnews.ro/coronavirusul-invocat-in-instanta-de-o-mama-care-voia-ca-fiul-de-7-ani-sa-nu-mai-locuiasca-si-cu-fostul-ei-sot-aflat-intr-o-relatie-cu-o-insotitoare-de-zbor/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW