Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Primele dosare soluționate prin videoconferință la Instanța Supremă

By Madalina Balaceanu , in Justitie , at 30 martie 2020 Etichete: ,

În contextul măsurilor de combatere a pandemiei de coronavirus, la Instanța Supremă au fost soluționate, în premieră, prin videoconferință dosarele ce au avut ca obiect dezlegarea unor chestiuni de drept și recursurile în interesul legii. Astfel, în sediul Instanței Supreme au fost prezenți 67 de judecători, care au participat fiecare din propriul birou la soluționarea dosarelor.

„În contextul măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19, ședințele de astăzi, 30.03.2020, ale completului pentru soluționarea recursului în interesul legii și completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-au desfășurat în condiții de videoconferință, din locații aflate în ambele sedii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție(…).Sistemul a fost implementat de către specialiștii IT din cadrul instanței supreme și a funcționat fără a se întâmpina probleme tehnice”, anunță ÎCCJ prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, această modalitate a luat în considerare numărul mare de magistrați care au contribuit la soluționarea respectivelor dosare „situație care era susceptibilă a crea o situație de risc în contextul măsurilor luate pentru reducerea riscului de răspândire a Covid-19”.

„Succesul acestui demers vine în sprijinul eforturilor Înaltei Curți de a păstra pe deplin funcționale mecanismele de unificare a jurisprudenței pe tot parcursul stării de urgență”, mai arată ÎCCJ.

Pe 30 martie, s-au aflat pe rolul ÎCCJ următoarele dosare, la care au participat, după caz, președintele Înaltei Curți, președinții de secție și un număr total de 67 de judecători, membri ai diferitelor completuri de judecată, la care se adaugă magistrații-asistenți și reprezentantul Ministerului Public:

– 2 dosare de recurs în interesul legii (dosarele nr.51/2/2020 și nr.68/1/2020);

– 1 dosar având ca obiect o sesizare pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (dosarul nr.166/1/2020), care interesa celei trei secții nonpenale ale Înaltei Curți;

– 3 dosare având ca obiect sesizări pentru pronunțarea unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (dosarele nr.3163/1/2019, nr.3199/1/2019 și nr.3393/1/2019), care interesau numai Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

„Totodată, se cuvine a fi menționat faptul că, pentru soluționarea cauzelor, și-au adus aportul grefieri și specialiști IT, care au asigurat realizarea operațiunilor tehnice și au adus la îndeplinire măsurile adiacente de pregătire și ulterioare desfășurării ședințelor propriu-zise.

Soluțiile pronunțate în cauzele menționate au fost publicate pe pagina de internet a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Unificarea practicii judiciare rămâne un element cheie pentru asigurarea calității actului de justiție, asigurând nu numai rezolvarea uniformă a litigiilor pendinte, dar și prevenirea stărilor litigioase din societate, prin punerea la dispoziția cetățenilor a unui mod de interpretare a legii clar și previzibil. Atingerea acestui obiectiv este cu atât mai importantă în condițiile restrângerii activității judiciare și a dificultăților generate în domeniul socio-economic de răspândirea COVID-19”, se mai arată în sursa citată.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW