Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Dosar penal după ce la Spitalul Săpoca nu s-ar fi luat măsuri împotriva Covid-19/ Acuzațiile sindicaliștilor

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 27 martie 2020 Etichete: , , , ,

Procurorii buzoieni au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor la Spitalul Săpoca, după ce sindicaliștii au reclamat că au fost chemați la ședințe, fără a fi luate măsuri de prevenire a răspândirii virusului Covid-19. Potrivit acestora, în aceeași sală, au avut loc două întâlniri succesive, la una participând 21 de persoane.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, procurorii au deschis un dosar penal cu privier la comiterea infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, după ce Sindicatul Sanitas a formulat o sesizare în care susține că în cadrul Spitalului de Psihiatrie Săpoca nu s-au respectat măsurile de combatere a coronavirusului de către managerul unității medicale.

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău a fost înregistrat, la data de 26.03.2020, un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 Cod penal, ca urmare a sesizării formulate de Sindicatul Sanitas Săpoca cu privire la existenţa unui cadru organizatoric defectuos ce nu ar corespunde măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, cu ocazia desfăşurării şedinţei Consiliului de Administraţie al Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, din data de 25.03.2020”, se arată în comunicat.

Potrivit liderului Sanitas Săpoca, Mariana Spoială, plângerea a fost formulate de sindicaliștii din cadrul Sanitas și de personalul TESA, după ce managerul unității medicale, Cristina Păun, a convocat o ședință fără a respecta măsurile de prevenire a coronavirusului.

”La ora 10.00  au fost convocaţi membrii Consiliului de Administraţie. Am fost 8 persoane, toţi au purtat mască, doamna manager nu. Imediat după ce am părăsit noi sala, doamna manager a chemat tot personalul TESA şi pe cei de la Administrativ, în numar de 21, pentru a le pune la fiecare în mână o hârtie. (…) Această chemare a personalului TESA nu era urgentă. Prioritar pentru doamna manager ar fi trebuit să fie protejarea cadrelor medicale. Nu avem mănusi, măşti, substanţe, ea are alte priorităţi  de răzbunare, iar acum nu e momentul”, a declarat Mariana Spoială, conform news.ro.

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/dosar-penal-dupa-ce-la-spitalul-sapoca-nu-s-ar-fi-luat-masuri-impotriva-covid-19-acuzatiile-sindicalistilor/ […]

  • … [Trackback]

    […] There you will find 88264 more Info to that Topic: mainnews.ro/dosar-penal-dupa-ce-la-spitalul-sapoca-nu-s-ar-fi-luat-masuri-impotriva-covid-19-acuzatiile-sindicalistilor/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW