JustitieStirile zilei

Avrig: Două persoane s-au dus să vândă la piață, deși erau în izolare | Un bărbat a mers la R.A.R. cu toate că nu avea voie să iasă din casă

Este anchetă în județul Sibiu, după ce două persoane aflate în izolare la domiciliu au mers la piața agroalimentară din orașul Avrig, să vândă fructe și legume.

”În data de 19.03.2020 două persoane domiciliate în oraşul Avrig s-au deplasat în piaţa agroalimentară a oraşului Avrig pentru a oferi spre vânzare legume şi fructe, deşi acestea erau plasate în izolare la domiciliu din data de 17.03.2020”, arată procurorii.

Anchetatorii fac cercetări pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Din izolare, la R.A.R.

Un bărbat din același oraș, Avrig, s-a dus în municipiul Sibiu la sediul R.A.R. deși era, și el, în izolare la domiciliu.

”În data de 19.03.2020 o persoană de sex masculin cu domiciliul în oraşul Avrig care era plasată în izolare la domiciliu din data de 17.03.2020, s-a deplasat în municipiul Sibiu, la R.A.R. pentru a-şi înscrie în circulaţie autoturismul personal”, mai arată sursa citată.

Și în acest caz a fost începută o investigație penală.

Foto: Primăria Avrig

Articole Recomandate

Back to top button