Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Război pe bani între primari și Guvern

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 19 iunie 2019 Etichete: , ,

Premierul a avut, miercuri, o întâlnire cu Robert Negoiță, președintele Asociației Primarilor de Municipiu. De asemenea, ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a avut discuții cu aceștia. Miza dezbaterilor se referă la sumele cheltuite de primari în primele trei luni ale anului, când legea bugetului nu era în vigoare.

Concret, în bugetul pe anul 2019 primarii un procent de 60% din impozitul pe venit, având însă atribuite și cheluielile sociale. Cum legea bugetului nu a fost în vigoare în primele trei luni ale anului, edilii au avut atribuit un procent mai mic, însă toate obligațiile incluse. Astfel, primarii au reclamat că au avut cheltuieli mult mai mari.

Edilii au primit promisiunea că primesc înapoi banii cheltuiți în primele trei luni ale anului, fără ca premierul să precizeze de unde vor lua sumele.

„Pentru primele trei luni din 2019 sunt sume pe care dânşii le vor primi la momentul rectificării, pentru că a fost diferenţa de impozit pe venit de la 71,5 în prima parte a anului şi după aceea, când legea bugetului a fost aprobată, cu 100%, de aici vine diferenţa”, a spus Teodorovici la Palatul Parlamentului, conform Agerpres.

Ministrul Eugen Teodorovici nu exclude posibilitatea ca cheltuielile sociale sa fie preluate din nou de Guvern

„Putem să luăm şi înapoi, dacă se doreşte, acest serviciu, dar să nu uităm că legea spune că se plăteşte până la 90% din cost, noi anul trecut am dat 90%, dar legea spune până la 90%, putem să avem şi o astfel de abordare. (…) Vă daţi seama că nu asta este ideea (ca acest serviciu să revină de la primării la Guvern – n.r.), dar tot timpul, dacă se cer anumite sume de bani, trebuie să vedem exact care este motivul pentru care sunt diferenţele acestea şi, punctual, inclusiv în acest fel, se pot regla problemele”, susține Teodorovici.

Pe de altă parte, ministrul de finanțe spune că primăriile trebuie să facă o anchetă serioasă în legătură cu felul cum sunt daţi aceşti bani şi trebuie făcută o discuţie între Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Ministerul de Finanţe în legătură cu modul în care se eliberează acele certificate medicale.

Foto: Eugen Teodorovici/Facebook

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW