Șeful OMS, despre Covid-19: Ameninţarea unei pandemii a devenit foarte reală
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că „amenințarea unei pandemii” cu virusul Covid-19 a devenit „foarte reală”, având în vedere că numărul de îmbolnăviri în întreaga lume a ajuns la 110.000.
„Acum că virusul a ajuns în atât de multe ţări, ameninţarea unei pandemii a devenit foarte reală. Dar ar fi prima pandemie din istorie care ar putea fi ţinută sub control. Regula jocului este să nu renunţi niciodată”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva, potrivit Reuters.
Președintele OMS susține că măsurile „agresive” luate de Italia împotriva răspândirii coronavirusului îl încurajează, și speră că „aceste măsuri se vor dovedi eficiente în zilele următoare”.
De asemenea Tedros Adhanom Ghebreyesus a mai anunțat că peste 70% dintre persoanele infectate cu virusul Covid-19 în China s-au vindecat.
„Din cele 80.000 de cazuri raportate în China, peste 70% s-au vindecat”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus.



