Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Ministerul Justiției amână dezbaterile publice privind desființarea SIIJ. Se așteaptă învestirea unui nou Guvern

By Madalina Balaceanu , in Justitie Stirile zilei , at 24 februarie 2020 Etichete: , ,

Ministerul Justiției a anulat dezbaterea publică referitoare la proiectul de desființare a Secției Speciale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul Justiției, urmând ca discuțiile să fie reprogramate după învestirea unui nou guvern, anunță Centrul de Resurse Juridice, inițiatorul evenimentului.

Dezbaterea publică ar fi trebuit să aibă loc luni la ora 10:00, însă Centrul de Resurse Juridice, inițiatorul evenimentului, a propus pe 21 februarie anularea dezbaterii referitoare la desființarea SIIJ.

”Centrul de Resurse Juridice v-a adresat, în data de 5 februarie 2020, anterior momentului votării moțiunii de cenzură, o solicitare de organizare a unei dezbateri publice, în baza art.7 alin.9 din Legea nr.52/2003, cu privire la Proiectul de lege privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, proiect afișat pe site-ul instituției în data de 4 februarie 2020.

Ca urmare a acestei solicitări și, probabil, și a altor solicitări similare, Ministerul Justiției a decis organizarea unei dezbateri publice în data de 24 februarie 2020, la sediul acesteia.

Întrucât proiectul de lege a provocat, la data publicării acestuia, exprimarea de puncte de vedere diverse, atât din interiorul magistraturii precum și din afara acesteia, Centrul de Resurse Juridice a considerat utilă și necesară dezbaterea acestui proiect împreună cu toți cei interesați.

Cu toate acestea, circumstanțele în care se află Guvernul României nu permit organizarea unei dezbateri publice cu privire la un proiect de lege din următoarele considerente.
Fiind un Guvern interimar, acesta nu poate îndeplini decât actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern, conform art.110, alin.4 din Constituție”, anunță Centrul de Resurse Juridice.

Potrivit sursei citate, Guvernul interimar poate să emită numai acte cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi, mai exact, Guvernul nu poate să emită ordonanțe, ordonanțe de urgență și nu poate iniția proiecte de legi.

„Adoptarea unui act normativ este un proces care cuprinde mai multe etape, idisolubil legate unele de altele, care implica inițierea actului normativ (în cazul de față de către Ministerul Justiției), culegerea de propuneri venite ca urmare a aducerii actului normativ la cunoștința celor interesați, organizarea unei dezbateri publice (dacă se solicită acest lucru), prelucrarea și consemnarea tuturor punctelor de vedere exprimate, definitivarea proiectului din perspectiva autorițătii inițiatoare urmată de trimiterea acestuia către autoritățile avizatoare (art.7 și art.8 din Legea 52/2003).

Procesul de adoptare a unei legi, cu toate fazele descrise mai sus, trebuie nu numai inițiat dar și finalizat de către un ministru plin și nu interimar. Un ministru plin, fie dvs. fie un altul, trebuie să decidă dacă menține proiectul de lege, care anume din observațiile făcute de cei interesați pot fi însușite de către acesta, procese urmate de trimiterea spre avizare către celelalte autorități”, se mai arată în comunicatul transmis de Centrul de Resurse Juridice.

Astfel, conform sursei citate, declarațiile lui Cătălin Predoiu conform cărora a inițiat, în calitate de ministru prin, proiectul de lege supus dezbateri, „nu legitimează și nici nu acoperă din punct de vedere constituțional și legal continuarea, în calitate de ministru interimar, procedurilor legate privind proiectul de desființare a SIIJ.

„Dacă nu ar fi așa, ar însemna ca un ministru interimar să decidă asupra unui proiect de act normativ în locul unui ministru plin, lucru aflat în afara prevederilor constituționale și ale Codului administrativ.

Pentru toate cele expuse mai sus, vă solicităm să întrerupeți procesul de consultare publică până la momentul în care va exista un ministru cu drepturi depline la Ministerul Justiției. (…)”, se arată în comunicatul Centrului de Resurse Juridice.

Birchall: Încep să mă întreb dacă chiar sunt, faptic nu doar declarativ, intenții serioase pentru desființarea SIIJ

În urma acestui anunț, fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, a criticat decizia de amânare a dezbaterii despre desființarea secției speciale.

”Daca este adevarat, este gresit! Incep sa ma intreb daca chiar sunt, faptic NU doar declarativ, intentii serioase pentru desfiintarea acestei Sectii care, asa cum am mai spus, in reglementarea actuala ( cu competente date, smechereste de alde Iordache) consider ca este foarte toxica pentru buna functionare a justitiei!

Acest Centru de Resurse Juridice este acelasi care, intr-un dialog foarte foarte strans ( ca sa nu spun suspect de strans) cu d-na Lia Savonea, Victor Alistar si Gabriela Baltag ma tot atacau pe mine cu o scrisoare introdusa smechereste pe ordinea de zi a sedintei CSM sau folosita in conflictul invocat la CCR de d-na Savonea, „conflict” statuat de CCR ca fiind existent doar in imaginatia d-nei Savonea izvorata din frustrarea ca nu a putut sa o impuna pe Adina Florea la conducerea SIIJ! Pe mandatul meu de ministru al justitie acestui Centru de Resurse Juridice i-a fost retras statutul de utilitate publica!”

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW