Însoțită de ministrul Justiției, Gabriela Scutea și-a preluat mandatul de procuror general al României. Predoiu: Am venit din curtoazie
Gabriela Scutea a venit, luni dimineață, însoțită de Cătâlin Predoiu, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte pentru a-și prelua mandatul de procuror general al României.
„Mă bucur că domnul ministru mă însoțește. Acum o să încarc un nou set de atribuții față de cel pe care l-am exercitat timp de 6 ani și jumătate. Va fi interesant. Avem premisele să lucrăm bine de acum încolo. (…)Prioritățile vor apărea la suprafață într-un timp foarte scurt pentru că vom lucra ca până la sfârșitul acestei săptămâni să finalizăm raportul de activitate al Parchetului General. (…)”, a declarat Gabriela Scutea.
Întrebată fiind despre avizul negativ pe care l-a primit din partea CSM pentru funcția de procuror general al României, Scutea a spus:
“În cadrul interviului am spus că îmi voi exprima regretful față de domnul ministru că nu am reușit să conving secția pentru procurori. Răspunsul domnului ministru a venit instantaneu. Nici nu am ajuns la Brașov și dânsul a reconfirmat susținerea propunerilor. Îi mulțumesc pentru modul în care, în scrisoarea trimisă președintelui, a pus în oglindă câteva aspecte din avizul CSM. Acesta nu este un epidment. Rolul nostru este să mergem înainte”.
Întrebată ce consideră referitor la faptul că a fost atacată de mai multe asociații de magistrați, noul procuror-șef al PÎCCJ a spus:
“Această contestație este un litigiu care își va urma rolul și mersul în justiție. Eu sunt obiectul și nu subiectul acestui litigiu. În eventualitatea că decretul președintelui României va fi anulat, sunt pregătită să încerc o nouă viziune de candidatură.”
Scutea a venit la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, care a spus că a făcut acest gest „din curtoazie”
“Am venit din curtoazie. Înțeleg că e un obicei care s-a instalat cu ceav timp în urmă. Absența mea ar fi fost un semnal. Sunt aici în primul rând pentru că urmez o cutumă”, a declarat Cătălin Predoiu.
Ministrul Justiției a mai adăugat că ar trebui lăsate la o parte „chestiunile care țin de competiția internă”.
“După părerea mea, după încheierea competiției, prin semnarea decretului prezidențial, orice tranșee s-ar fi săpat în Ministerul Public, poate inerent, trebuie acoperite. Trebuie să ne ocupăm de problemele cetățenilor. (…)Să lăsăm la o parte chestiunile care țin de competiția internă și să ne concentrăm pe adevărata misiune a procurorilor”, a afirmat Predoiu.
Scutea, despre „imunitatea” pe care ar putea să o primească magistrații: Sunt destul de rezervată
Gabriela Scutea a mai fost întrebată cum vede propunerea MJ care presupune ca procurorul general să-și dea acceptul pentru punerea în mișcare a acțiunii penale față de un magistrat.
“Am spus și în cadrul interviului că va fi un proces legislativ. Domnul ministru va avea multe argumente de examinat pentru finalizarea proiectului de lege. În acest sens, vom contribui și noi la dezbaterile din Parlament, dacă ni se va cere. În calitate de membru CSM, momentul a fost depăși. Consider că este foarte important să privim în evoluție toate modificările care au intervenit atunci când a fost vorba de o imunitate sau despre o autorizare de cercetare și trimitere în judecată. Din punct de vedere personal, sunt destul de rezervată cu privire la necesitatea unui astfel de filtru care să intervină”, a declarat Gabriela Scutea.
sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] There you can find 90244 additional Information on that Topic: mainnews.ro/insotita-de-ministrul-justitiei-gabriela-scutea-si-a-preluat-mandatul-de-procuror-general-al-romaniei-predoiu-am-venit-din-curtuazie/ […]