O consilieră USR de la Sectorul 6 care a votat alături de PSD adoptarea bugetului ar putea fi exclusă din partid
Proiectul de buget al Primăriei Sectorului 6 a fost adoptat în ședința de vineri, 21.02.2020, după ce consiliera USR, Isabela Boțogan, a votat alături de grupul PSD din consiliu.
Informația apare în contextul în care se apropie data de desfășurare a alegerilor locale, iar lupta în interiorul opoziției este din ce în ce mai vizibilă. USR a atacat recent PNL după ce patru consilieri liberali, doi din Consiliul General, iar alți doi de la Consiliul Local al Sectorului 1, au votat alături de PSD bugetele pentru anul 2020.
Totul a fost făcut public după ședința de consiliu de Ciprian Ciucu, președinte al organizației PNL Sector 6, într-o postare pe pagina personală de Facebook. Ciprian Ciucu, care este și posibil candidat al PNL la funcția de primar al PMB s-a arătat dezamăgit de votul Isabelei Boțogan, care ar fi înclinat balanța în favoarea adoptării bugetului propus de primarul PSD, Gabriel Mutu. Totodată, președintele PNL Sector 6 l-a îndemnat pe Claudiu Năsui, președinte USR București, să urmeze exemplul PNL și să o excludă pe Isabela Boțogan.
Claudiu Năsui a confirmat pe Facebook informația și a anunțat că va propune organizației pe care o conduce retragerea sprijinului politic pentru Isabela Boțogan și excluderea din partid.
O poziție în acestă situație a luat și Violeta Alexandru, președinte PNL București, care a ”înțepat” USR după atacurile din ultima perioadă și a îndemnat opoziția să strângă rândurile împotriva PSD, considerat adversarul comun.
”Nu am nimic de comunicat USR București prin facebook sau prin presă în legătură cu recenta informație potrivit căreia un consilier local USR Sector 6 a votat, alături de PSD, bugetul local. Nu arunc cu acuzații în USR București pentru că sunt acolo oameni care muncesc, nu generalizez, nu fac cartoline, nu inventez pagini de facebook aparent fără legătură partidul, nu cer colegilor să împacheteze informația ca și cum tot USR București face „blat” cu PSD în București.
Așa cred eu că se contruiește încrederea, fiind un om corect. Urmăresc subiectul pentru că este despre București, despre soarta orașului în care trăiesc.
Adversarul nostru este PSD și modul în care corupe.”
Sursa foto Facebook
Comentarii
Всем привет. Искали где купить копию Аирподс ПРО? Качественные беспроводные наушники в Москве и области. Копия оригинальных AirPods с шумоподавлением всего за 2490 рублей. Только качественные гарнитуры по приемлимым ценам. Быстро доставим по России.
… [Trackback]
[…] Here you can find 39138 more Info to that Topic: mainnews.ro/o-consiliera-usr-de-la-sectorul-6-care-a-votat-alaturi-de-psd-adoptarea-bugetului-ar-putea-fi-exclusa-din-partid/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/o-consiliera-usr-de-la-sectorul-6-care-a-votat-alaturi-de-psd-adoptarea-bugetului-ar-putea-fi-exclusa-din-partid/ […]
… [Trackback]
[…] Read More here on that Topic: mainnews.ro/o-consiliera-usr-de-la-sectorul-6-care-a-votat-alaturi-de-psd-adoptarea-bugetului-ar-putea-fi-exclusa-din-partid/ […]