Șeful OMS: Se înregistrează o scădere a numărului cazurilor noi de infecție cu coronavirus
Președintele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunțat că potrivit ultimelor date, numărul persoanelor infectate cu coronavirus COVID-19 a început să scadă în China.
Potrivit The Guardian, Ghebreyesus a menționat că deși pare că numărul de cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19 a început să scadă, „această tendință trebuie interpretată foarte prudent, deoarece tendințele se pot schimba”.
„Această tendinţă trebuie interpretată foarte prudent. Tendinţele se pot schimba”, a declarat şeful OMS întro conferinţă susţinută la Geneva.
Potrivit medicilor din China, peste 80% dintre pacienții infectați cu CODIV-19 au simptome ușoare și se pot vindeca, în timp ce 14% suferă de complicații severe, 5% sunt în stare critică și 2% mor din cauza virusului.
„Se pare că COVID-19 nu este la fel de mortal ca şi alte coronavirusuri, inclusiv SARS şi MERS”, a mai declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus într-o declaraţie de presă, citat de Mediafax.ro.
Șeful OMS a mai explicat că noul virus nu afectează copiii, la fel cum afectează adulții, iar riscul de deces crește odată cu vârsta celor infectați.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/seful-oms-se-inregistreaza-o-scadere-a-numarului-cazurilor-noi/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/seful-oms-se-inregistreaza-o-scadere-a-numarului-cazurilor-noi/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/seful-oms-se-inregistreaza-o-scadere-a-numarului-cazurilor-noi/ […]