Stirile zilei

Cameră de audieri special amenajată pentru copii, la Tribunalul Arad – FOTO

Tribunalul Arad a inaugurat, cu ajutorul voluntarilor, o cameră de audieri special amenajată pentru copii, una la standarde europene, în care cei mici să se simtă destinşi atunci când stau de vorbă cu un magistrat. 

Instanţa nu dar nu a reușit să obțină sprijin financiar din partea Guvernului, aşa că de mare ajutor au voft voluntarii de la Rotarz Club Arad.

„Tribunalul este un loc care predispune la sobrietate, un loc în care oamenii vin cu grijile și problemele lor. Evident, acei copii pe care instanța îi are de audiat ajung aici pentru că în familia din care provin există o problemă și de aceea, în majoritatea țărilor civilizate, audierea acestor copii are loc nu în cadrul unei săli de ședință așa cum se întâmplă adesea la noi, cu un judecător îmbrăcat în robă, aflat la un birou, pus pe un piedestal, ci într-o încăpere care să fie cât mai aproape de mediul în care este obișnuit copilul să trăiască, într-un loc prietenos. Noi am cerut de-a lungul timpului bani ca să putem realiza o astfel de încăpere. Din resurse financiare guvernamentale nu am reușit acest lucru. În schimb, am reușit prin implicarea societății civile, prin implicarea Rotary Club Arad, care a acceptat să amenajeze o astfel de încăpere, donând mobilierul Tribunalului Arad. Vreau să le mulțumesc pentru gestul pe care l-au făcut, pentru că prin acest gest au reușit să aducă normalitatea și standardele europene și la nivelul Tribunalului Arad. Sunt convins că de acum încolo discuțiile dintre magistrat și copilul a cărei opinie este nevoie să o cunoască se va purta într-o atmosferă mult mai relaxată, mai prietenoasă și netraumatizată”, a spus Virgiliu Flavius Bradin, vicepreședintele Tribunalului Arad.

Adrian Luca, membru Rotary Arad, spune că a lucrat pentru amenajarea acestui spaţiu „din respect şi dragoste pentru copii”.

În medie, 7 copii sunt audiaţi zilnic la Tribunalul şi Judecătoria din Arad, uneori numărul acestora ajungând la 15.

 

Articole Recomandate

Back to top button