Tânărul din Reșita nu este infectat cu noul coronavirus

Tânărul din Reșița care a lucrat în Germania și a intrat în contact cu patru persoane bolnave de coronavirus a aflat rezultatul analizelor. Bărbatul nu este infectat cu virusul ucigaș din China.
Directorul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” a declarat pentru mainnews.ro că probele pentru infecția cu virusul Covid-19 (coronavirus) sunt negative.
Context
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, Mustav Virgil, bărbatul suspect de coronavirus a lucrat ca asistent medical în Munchen și a luat contact cu mai multe persoane infectate cu coronavirus.
Aceasta ar fi fost însă echipat corespunzător și ar fi respectat toate măsurile de protecție.
Asistentul medical s-a prezentat, marți seara, la Spitalul Județean de Urgență Reșița, cu febră, tuse ușoară, simptome specifice infecției cu coronavirus.



