Stirile zilei

Câți bani a încasat Administraţia Penitenciarelor din munca deţinuţilor în ultimii doi ani

În anul 2019 numărul condamnaților care au ieșit la muncă a scăzut, comparativ cu anul 2018. Dacă acum doi ani s-a înregistrat un efectiv mediu de 7.054 de condamnați implicați în activități lucrative, în anul trecut au muncit doar 6.523. Din activitățile deținuților, Administrația Penitenciarelor a încasat în ultimii doi ani aproximativ 31 de milioane de euro, potrivit răspunsului ANP la solicitarea jurnaliștilor mainnews.ro.

Deținuții nu sunt obligați prin lege să iasă la muncă. Odată încarcerați, acestora li se verifică aptitudinile și doar dacă doresc să muncească o pot face. În urma activităților efectuate, deținuților le intră în cont 40% din banii încasați lunar, dar pot avea și alte beneficii.

Penitenciarul Timișoara se află pe primul loc în topul încasărilor în anul 2019. În urma activității condamnaților, penitenciarul din Timișoara a câștigat peste 3 milioane de euro. Pe locul doi se află Penitenciarul Rahova, care a încasat peste 1.500.000 de euro, de două ori mai puțin decât penitenciarul de pe primul loc, deși are aproape de două ori mai mulți deținuți. Totodată, al treilea penitenciar din țară în topul încasărilor este Penitenciarul Jilava, care a încasat aproape 1.200.000 de milioane de euro.

Cei mai puțini bani i-a încasat penitenciarul Galați. Deși sunt aproape 500 de condamnați încarcerați acolo, penitenciarul a încasat doar 1.671 de euro, fiind urmat de penitenciarul din Slobozia ( 10 mii de euro) și penitenciarul din Miercurea Ciuc (13 mii de euro).

Iată un tabel cu încasările tuturor penitenciarelor din România în perioada 2018-2019

2018 2019
1 A.N.P. BUCUREȘTI 0 0
1 Penitenciarul AIUD 3.419.054 1.239.697
2 Penitenciarul ARAD 6.530.229 5.736.527
3 Penitenciarul BACAU 290.500  117.980
4 Penitenciarul BAIA MARE 1.244.315 701.207
5 Penitenciarul DEVA 1.570.781 1.568.357
6 Penitenciarul BISTRITA 1.573.285 1.368.396
7 Penitenciarul BOTOȘANI 1.928.745 2.361.541
8 Penitenciarul BRĂILA 406.434 748.971
9 Penitenciarul BUCUREȘTI-JILAVA 5.255.856 6.142.014
10 Penitenciarul BUCUREȘTI-RAHOVA 5.619.009 7.242.372
11 Penitenciarul CODLEA 2.122.632 2.324.384
12 Penitenciarul MIOVENI 347.254 339.990
13 Penitenciarul CRAIOVA 2.800.524 2.789.209
14 Centrul de Detenție CRAIOVA 353.452 387.221
15 Penitenciarul DROBETA-TURNU SEVERIN 1.600.345 854.585
16 Penitenciarul FOCȘANI 764.183 676.021
17 Penitenciarul GALAȚI 6.288 7.958
18 Penitenciarul GHERLA 4.772.489 4.067.960
19 Penitenciarul GIURGIU 1.675.368 2.009.411
20 Penitenciarul IAȘI 2.739.421 2.123.524
21 Penitenciarul MĂRGINENI 613.065 498.445
22 Penitenciarul MIERCUREA CIUC 201.320 63.697
23 Penitenciarul ORADEA 1.377.062 598.019
24 Penitenciarul CRAIOVA-PELENDAVA 593.051 856.675
25 Penitenciarul PLOIEȘTI 1.295.149 2.011.184
26 Penitenciarul CONSTANȚA- POARTA ALBĂ 3.312.452 3.598.951
27 Penitenciarul SATU MARE 1.319.986 1.246.597
28 Penitenciarul SLOBOZIA 2.611 48.250
29 Penitenciarul de femei PLOIEȘTI-TÂRGȘORUL NOU 274.378 832.155
30 Penitenciarul TÂRGU MUREȘ 1.478.773 1.271.008
31 Penitenciarul TÂRGU JIU 1.458.890 727.562
32 Penitenciarul TIMIȘOARA 9.758.427 15.244.907
33 Centrul de Detenție TICHILEȘTI 0 0
34 Penitenciarul TULCEA 1.766.878 1.853.015
35 Penitenciarul VASLUI 1.625.187 2.564.342
36 Centrul Educativ BUZIAȘ 4.532 37.000
37 Penitenciarul GĂESTI 638.257 1.300.328
38 Centrul Educativ TÂRGU OCNA 13.581 0
Total valoare sume încasate/an 70.753.763 75.559.460
Total valoare sume încasate perioada 2018-2019 146.313.223

Munca deținuților este reglementată de Legea nr 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, astfel:

Munca persoanelor condamnate în penitenciare de realizează:

-în regim de prestări de servicii pentru persoane fizice sau persoane juridice, în interiorul ori exteriorul penitenciarului;

– în regie proprie;

-pentru activităţi cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului;

-în caz de calamitate;

-în caz de voluntariat;

-în alte cazuri, în condiţiile legii.

Administrația penitenciarului poate încheia contracte de prestări de servicii cu persoane fizice sau persoane juridice, inclusiv penitenciare, interesate în folosirea la muncă a persoanelor condamnate

Dacă în timpul executării pedepsei privative de libertate deținutul nu mai poate munci din cauza unui accident sau a unei boli profesionale, acesta beneficiază de pensie de invaliditate în condițiile legii.

Veniturile deținuților

Potrivit legii, veniturile realizate de persoanele condamnate pentru munca prestată nu constituie venituri salariale și se impozitează potrivit prevederilor legale care reglementează impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice.

Veniturile realizate nu pot fi mai mici decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în raport cu programul de muncă.

Administrația penitenciarului în care se află persoana condamnată încasează veniturile câștigate din munca condamnatului și se repartizează astfel:

– 40% din venit revine persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executării pedepsei privative de libertate 90% din acesta, iar 10% se consemnează pe numele său, la Trezoreria Statului, urmând să fie încasat în momentul punerii în libertate;

-60% din venit revine administraţiei penitenciarului, constituind venituri proprii care se încasează, se contabilizează şi se utilizează potrivit dispoziţiilor legale privind finanţele publice.

Articole Recomandate

Back to top button