Evaluarea Națională 2026 a început cu proba la Limba română. Ce subiecte au primit elevii de clasa a VIII-a

Elevii de clasa a VIII-a susțin astăzi prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale 2026, la limba și literatura română. Rezultatele obținute la acest examen vor reprezenta principalul criteriu de admitere în învățământul liceal.
Potrivit informațiilor apărute după începerea examenului, subiectele au fost construite în jurul a două texte suport, unul literar și unul nonliterar. Primul fragment ar fi fost extras din volumul „Mesteceni de hârtie”, semnat de Veronica D. Niculescu, iar al doilea din lucrarea „Agutoki. Impresii de călătorie în Papua Noua Guinee”, de Carmen Strungaru.
Pe baza acestor texte, elevii au avut de rezolvat exerciții care au verificat capacitatea de înțelegere și interpretare a informațiilor, competențele de vocabular și cunoștințele de gramatică. Cerințele au urmărit identificarea unor informații explicite, explicarea sensului unor expresii și formularea unor răspunsuri argumentate.
La partea de redactare, candidații au avut de realizat un rezumat al textului literar, într-un text cuprins între 100 și 150 de cuvinte. De asemenea, una dintre cerințe le-a solicitat să își exprime și să își argumenteze opinia cu privire la importanța aprecierii darurilor primite, indiferent de valoarea materială a acestora.
Examenul a început la ora 9:00, după ce accesul elevilor în sălile de examen a fost permis până la ora 8:30. Conform regulamentului, candidații au avut la dispoziție două ore pentru rezolvarea tuturor cerințelor, timpul fiind calculat din momentul în care subiectele au fost distribuite integral.
Structura probei a respectat modelul oficial publicat anterior de Ministerul Educației.
Ministerul Educației urmează să publice subiectele și baremele oficiale de corectare după încheierea probei, pe platforma dedicată examenelor naționale. Astfel, elevii și profesorii vor putea verifica răspunsurile și modul de acordare a punctajelor.
Evaluarea Națională continuă pe 24 iunie cu proba la Matematică, iar pe 26 iunie este programată proba la Limba și literatura maternă pentru elevii care au urmat studiile într-o limbă a minorităților naționale.



