Un judecător acuzat de fapte de corupție cere Instanței Supreme să anuleze confiscarea a zeci de mii de euro | Magistratul a plâns în sala de judecată
Judecătoarea Elena Burlan Pușcaș, trimisă în judecată într-un dosar de corupție și suspendată din magistratură, a cerut Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) să anuleze o decizie a Curții de Apel București, prin care s-a dispus confiscarea, de la aceasta, a aproape 50.000 euro. În timpul pledoariei pe care a susținut-o în sala de judecată, Burlan Pușcaș a început să plângă.
„Știu că am primit deja o etichetă. (…) Am ajuns în situația să mă rog ca cineva să se aplece asupra dosarului și să îl citească cu atenție. Nu mi s-au respectat drepturi. Procurorul nu s-a deranjat să mă întrebe cu privire la vreo infracțiune de trafic de influență pentru a formula apărări. (…) Nu mă aflam în țară. Mi se pare absurd ca cineva să susțină că am săvârșit infracțiuni, eu aflându-mă la acel moment la 1.500 de kilometri distanță de țară. (…) Dacă procurorii de la vestita Secție Specială ar fi analizat, măcar ei, ar fi văzut că nu aveam cum să săvârșesc această infracțiune”, a spus Elena Burlan Pușcaș la Instanța Supremă.
Confiscarea
Confiscarea dispusă de Curtea de Apel București, contestată acum de Burlan Pușcaș, a fost decisă la cererea procurorilor. Când au trimis-o în judecată, anchetatorii au clasat presupuse fapte de trafic de influență, însă au cerut instanței, în baza confiscării extinse, să îi rețină aproximativ 48.000 euro. Instanța a admis cererea.
„Dispune confiscarea sumelor de 20.000 de euro și respectiv 28.000 de euro de la intimata Burlan Pușcaș Elena”, se arată în minuta CAB.
Verdictul final, după contestație, urmează a fi dat de Instanța Supremă.
Burlan Pușcaș a fost trimisă în judecată în 2018, procesul fiind în desfășurare tot la Curtea de Apel București. Potrivit anchetatorilor, în contextul judecării a două dosare penale ce priveau săvârşirea unor infracţiuni săvârşite cu violenţă (tentativă de omor calificat, şantaj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice), Elena Burlan ar fi primit, în perioada iunie 2009 – februarie 2010, prin intermediari, de la mai multe persoane (inculpaţi şi rude ale unora dintre inculpaţii vizaţi de cercetarea judecătorească), suma totală de 63.000 de euro. Ea a negat și aceste acuzații.
sursa foto: Digi24
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/un-judecator-acuzat-de-fapte-de-coruptie-cere-instantei-supreme-sa-anuleze-confiscarea-a-zeci-de-mii-de-euro-magistratul-a-plans-in-sala-de-judecata/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/un-judecator-acuzat-de-fapte-de-coruptie-cere-instantei-supreme-sa-anuleze-confiscarea-a-zeci-de-mii-de-euro-magistratul-a-plans-in-sala-de-judecata/ […]