Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Autoritățile au oprit lucrările la Cetatea Tomis în urma unei plângeri depuse de USR : Administrația locală PSD a pierdut o bătălie

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 29 ianuarie 2020 Etichete: , , ,

Deputatul Stelian Ion, a anunțat că, în urma plângerii pe care USR a făcut-o la poliție, lucrările de construcție a blocului de patru etaje deasupra vestigiilor ale cetății antice Tomis au fost oprite.

Potrivit deputatului, în urma plângerii depuse de USR, poliția a deschis dosar penal, iar oamenii legii au luat măsura sistării construcției blocului de patru etaje.

„Am reuşit să-i oprim!
În urma plângerii depuse de colegii mei, s-a deschis dosar penal, iar organele de cercetare penală au luat măsura sistării construcţiei unei clădiri pe vestigii ale cetăţii antice Tomis, în zona Lupoaica. Arheologii vor fi şi ei implicaţi pentru a constata în ce măsură lucrările de până acum au afectat situl.
Administraţia locală PSD şi complicităţile din consiliul local au pierdut o bătălie în primul datorită reacţiei oamenilor care au protestat la faţa locului.
Cu bună credinţă şi prin acţiune tenace, putem opri degradarea Constanţei şi îi putem reda aura istorică”, a scris Stelian Ion pe Facebook.

În urmă cu o săptămână, zeci de constănțeni au făcut un lanț uman în jurul unor vestigii antice din centrul orașului, protestând față de construirea blocului de patru etaje deasupra rămășițelor cetății Tomis.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW