Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

ANAF scoate la licitație palatul lui Sorin Ovidiu Vîntu pentru a recupera prejudiciul din dosarul FNI/ Cât valorează imobilul

By Madalina Balaceanu , in Justitie Stirile zilei , at 19 ianuarie 2020 Etichete: , , ,

Agenția Națională de Administrare Fiscală va scoate la licitație palatul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, pentru a recupera prejudiciul din dosarul FNI, după ce nicio instituție nu a cerut transmiterea imobilului în administrare proprie.

„Palatul” confiscat de la omul de afaceri este de fapt o vilă construită în anul 1927, în stil neo-brâncovenesc. Imobilul, situat pe strada Gheorghe Brătianu și terenul pe care este construită clădirea au fost evaluate de Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) la suma de 20,12 milioane de lei, potrivit Radio Europa Liberă.

Imobilul a fost confiscat de stat pentru recuperarea prejudiciului de 13 milioane de dolari din dosarul FNI, în care Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la 8 ani de închisoare, fiind acuzat de spălare de bani.

Foto: Digi24

În urmă cu trei ani, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la opt ani de închisoare în dosarul FNI pentru spălare de bani. Magistrații Curții de Apel București au dispus confiscarea specială de la inculpat a 13 milioane de dolari-bunuri mobile și imobile.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW