Stirile zilei

Un diplomat băut a încercat să scape de filtrul rutier și a lovit autospeciala poliției/ Un agent a fost rănit

Un conducător auto a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor din cadrul Brigăzii Rutiere, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în zona Pipera, ulterior acesta lovind autospeciala de poliție. Oamenii legii au constatat că bărbatul de 42 de ani este cetățean elvețian și conducea băut. Potrivit unor surse mainnews.ro, acesta ar avea o calitate diplomatică.

Acesta a fost încătușat și dus la sediul Poliției Rutiere. Cetățeanul elvețian a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, în zona Pipera, polițiștii din cadrul Brigăzii Rutiere au încercat să oprească un conducător auto. Acesta a refuzat să tragă pe dreapta continuându-și drumul, motiv pentru care un echipaj aflat în traseul bărbatului a încercat, din nou, să oprească autovehiculul, însă șoferul tot nu a oprit, lovind autospeciala poliției.

„S-a continuat urmărirea autovehiculul, a fost oprit, iar conducătorul auto  și ocupanții au imobilizați. A fost identificat bărbatul care se află la volan, are 42 de ani și este cetățean străin. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind 0,34 mg alcool pur in aerul expirat. În autovehicul se mai aflau 3 ocupanți”, anunță Brigada Rutieră.

În urma impactului, o polițistă a fost rănită ușor, fiind transportată la Spitalul Floreasca din Capitală.

Articole Recomandate

Back to top button