Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Florin Cîțu: Modelul economic implementat de guvernarea socialistă nu are susținere în economia reală

By Daniela Eremia , in Politic Stirile zilei , at 13 ianuarie 2020 Etichete: , , , , , ,

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a transmis, duminică, că Guvernul are soluții pentru situația economică a țării și vor fi prezentate în următoarea perioadă. Cîțu critică promisiunile făcute de PSD considerând că au făcut o politică economică falimentară.

Avem soluții și vom reuși să schimbam direcția! Dar, trebuie să înțelegem cu toții că promisiunile socialiștilor din ultimii ani nu au susținere în economia reala.

În perioada următoare veți vedea o serie de măsuri atât pe partea de cheltuieli, s-a terminat cu dezmățul pe banul public, dar și pe partea de venituri.

Suntem o guvernare responsabilă dar mai ales o guvernare liberală care înțelege că bunăstarea apare prin eliberarea și mai ales utilizarea eficientă a resurselor din sectorul privat”, a scris Florin Cîțu, pe pagina sa de Facebook.

Totodată, ministrul susține că economia ultimilor ani a fost una „socialistă” și „falimentară”.

Modelul economic implementat de guvernarea socialistă în ultimii ani a fost simplu: după noi potopul.

Am explicat în toți acești ani că este o politică economică falimentară să crești cheltuielile neproductive din pix.

Am dat nenumărate exemple care demascau propaganda sau/și analfabetismul economic al socialiștilor.

Degeaba le-am spus că modelul implementat de ei, copiat de la greci și argentinieni, a dus în Grecia la tăierea pensiilor de 11 ori în 6 ani. Ei au continuat cu distrugerea economiei.

Am ajuns la guvernare la timp.Dacă socialiștii PSD-iști ar fi continuat să guverneze România vă garantez că Grecia scria pe noi”, a scris Cîțu.

 

Sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW