Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

SURSE Daniel Chițoiu, pus sub acuzare pentru ucidere din culpă

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 9 ianuarie 2020 Etichete: , ,

Fostul ministru, Daniel Chițoiu, a fost audiat, joi, la Parchetul Tribunalului Argeș, în cazul accidentului în care a fost implicat în urmă cu două săptămâni, care s-a soldat cu moartea a două persoane. Liderul ALDE a fost făcut suspect pentru ucidere din culpă, potrivit unor surse mainnews.ro

Daniel Chițoiu a fost implicat într-un accident rutier pe 26 decembrie. Autoturismul în care se afla a intrat într-o altă mașină. În urma impactului, două persoane au decedat și o persoană a fost rănită. Deși liderul ALDE a fost fotografiat mergând pe picioarele lui, imediat după producerea accidentului, acesta a stat internat în spital aproape o săptămână.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Anchetatorii trebuie să stabilească circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier, în urma căruia două persoane și-au pierdut viața.

Pe 29 decembrie, procurorul care cercetează accidentul în care a fost implicat fostul ministru Daniel Chițoiu a cerut, de la Spitatul Floreasca din București, informații cu privire la diagnosticul fostului ministru, potrivit unor surse. Medicii au trimis documentele la parchet.

Solicitarea a fost făcută de anchetator în condițiile în care imaginile apărute în presă l-au surprins pe Daniel Chițoiu în picioare, la locul accidentului. Ulterior, fostul demnitar a fost filmat pe targă.

Chițoiu se deplasa spre direcția Râmnicu Vâlcea-Pitești în momentul în care s-a produs accidentul. Acesta a lovit un autoturism din sens opus condus de un bărbat în vârstă de 82 de ani, care a murit în urma evenimentului. În același autoturism se aflau alte două persoane, dintre care una a decedat în blocul operator iar cealaltă a fost grav rănită.

Potrivit unor martori, Daniel Chițoiu ar fi intrat în depășire și s-ar fi ciocnit de un Logan care circula regulamentar.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW