Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Robert Negoiță pune condiții pentru a reveni în partid: PSD a însemnat numai dezamăgiri/Vreau scuze publice pentru susținerea lui Dragnea și a lui Dăncilă

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Politic Stirile zilei , at 8 ianuarie 2020 Etichete: , , , ,

Robert Negoiță spune că a analizat varianta de a se întoarce în Partidul Social Democrat, însă pune mai multe condiții. Primarul Sectorului 3 susține că actuala conducere a PSD ar trebui să-și ceară scuze public pentru modul în care social-democrații au condus în ultimii ani România.

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, la sfârșitul ședinței Comitetului Executiv din 23 decembrie, că decizia de suspendare a lui Robert Negoiță din partid va fi anulată.

Robert Negoiță, primar al sectorului 3 și fost vicepreşedinte al PSD, a fost suspendat din partid, în luna iulie, vreme de 6 luni. În locul său a venit Gabriel Mutu, primar la Sectorul 5.

Negoiță spune că s-a gândit la invitația lui Marcel Ciolacu de a se întoarce în PSD, fiind dispus să revină doar dacă partidul își va asuma niște acțiuni și principii noi.

“În ultimii ani, pentru mine, PSD a însemnat numai dezamăgiri. Acum câteva luni, am aflat din presă că am fost suspendat. Recent, tot din presă, am aflat că acea suspendare a fost anulată și că sunt invitat înapoi în partid. Am analizat cu foarte multă atenție această invitație și posibilitatea de a mă reîntoarce. Am ajuns astfel la concluzia că sunt dispus să revin, dar doar dacă partidul este determinat să-și asume niște acțiuni, principii și valori fără de care PSD-ul nu are viitor”, scrie Robert Negoiță, pe pagina sa de Facebook.

Primarul Sectorului 3 propune ca PSD să inițieze câteva propuneri de lege care ar trebui să asigure “transparentizarea administrativă” a tuturor instituțiilor statului.

“1) TRANSPARENTIZAREA FINANCIARĂ A PARTIDULUI. Ca prim principiu trebuie să înțelegem că tot ceea ce presupune cheltuirea banului public TREBUIE să fie de îndată TRANSPARENTIZAT. PSD cheltuie bani publici, alocați de la buget, astfel, orice cheltuială trebuie să fie publică și total transparentă. Tot ce cheltuim astăzi, pe viitor, dar mai ales tot ce s-a cheltuit în ultimii ani trebuie să fie public.

2) TRANSPARENTIZAREA ADMINISTRATIVĂ. PSD trebuie să-și asume în procedură de urgență, inițierea unei propuneri de act legislativ în Parlamentul României, o lege care să oblige toate instituțiile statului, ca orice leu cheltuit din bugetul public să fie făcut într-un mod transparent. Mă refer aici la tot ceea ce înseamnă instituție de stat finanțată din bani publici: ministere, agenții, societăți cu capital de stat, atât în ceea ce privește contractele semnate de aceste instituții cât și facturile și plățile realizate de ele.

3) LEGEA ACHIZIȚIILOR PUBLICE. PSD trebuie să inițieze în Parlament o propunere legislativă, tot în regim de urgență, care să modifice Legea Achizițiilor Publice, în sensul că societățile comerciale să parcurgă doar o singură dată procedura de calificare necesară pentru achizițiile publice, pe domenii și praguri valorice. Finalmente, PROCEDURA DE LICITAȚIE urmând să necesite DOAR OFERTA TEHNICO-FINANCIARĂ. Acest sistem ar face ca achizițiile publice să dureze mult mai puțin, riscul de contestații și procese interminabile să fie mult mai mic, dar mai ales, ar stopa “furtul legal” al banilor publici”, susține Negoiță.

Negoiță cere ca PSD să-și ceară scuze public: Pentru modul în care a fost condusă România în ultimii ani/ Dragnea, o persoană malefică

Robert Negoiță mai pune o condiție pentru a reveni în partid, aceea ca PSD să-și ceară scuze pentru modul în care a fost condusă România în ultimii ani.

“4) SCUZE PUBLICE. Actuala conducere a partidului trebuie să-și asume și să își ceară scuze public pentru modul în care a fost condusă România de către PSD în ultimii ani. Și aici mă refer în principal la:
– tentativele repetate de a modifica legislația fără consultare publică și fără transparență;
– abordarea iresponsabilă referitoare la buget, în general, și la modul în care a fost tratată administrația locală, în mod special, la reaua credință ce a dominat aproape în totalitate politica bugetară în ultimii ani;
– nerespectarea angajamentelor din programul de guvernare propus în campania din 2016, printre care inclusiv faptul că nu au realizat Legea Răspunderii Magistraților, despre care au vorbit mult și nu au făcut nimic.
– lipsa reformelor în zone esențiale ale societății”,
mai scrie Negoiță.

Edilul mai susține că PSD ar trebui să-și ceară scuze pentru faptul că l-a susținut pe Liviu Dragnea în vârful partidului și în funcția de președinte al Camerei Deputaților.

“5) De asemenea, PSD trebuie să-și ceară scuze românilor pentru că l-au susținut în funcția de președinte al partidului și de președinte al CAMEREI DEPUTAȚILOR (a treia funcție publică în stat) pe Liviu Dragnea, o persoană malefică, rău intenționată, care, în ciuda evidențelor, a fost susținut în aceste funcții până când a plecat din ele în cătușe”, a mai adăugat edilul în mesajul său.

În plus de asta, în opinia lui Negoiță PSD ar trebui să-și ceară scuze în fața electoratului pentru promovarea unei persoane ca Viorica Dăncilă, în primă fază în poziția de Prim-ministru al României, ulterior ca reprezentat al PSD în competiția pentru ocuparea celei mai înalte funcții în statul român.
Cu atât mai mult cu cât, pentru ambele desemnări, nominalizarea a fost făcută pe criterii netransparente, cu ajutorul unor proceduri de neînțeles”.

„În mod special, consider că punerea electoratului PSD în situația de a avea ca unică alternativa pentru fotoliul de Președinte al României a unor personaje fără experiență și minime competențe profesionale cerute de această ipostază a reprezentat o umilire fără precedent în istoria partidului”, mai scrie acesta pe Facebook.

Negoiță le cere tuturor celor care “care au contribuit și au făcut posibile aceste ticăloșenii petrecute în ultimii ani”, să facă un pas în spate.

“Poate că cineva s-ar fi așteptat la o abordare diferită din partea mea. Nu este cazul, nu a fost cazul nici în trecut. Rămân consecvent acestor valori și principii, acestea fiind de fapt motivele care m–au făcut să mă îndepărtez de partid în ultima perioadă. Sunt lucruri pe care le-am spus vreme îndelungată în interiorul partidului, iar când am văzut că nu există nicio șansă de a reuși în interior, de mai bine de un an de zile, le-am spus și public”, a conchis Negoiță.

sursa foto: Facebook 

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More here to that Topic: mainnews.ro/robert-negoita-pune-conditii-pentru-a-reveni-in-partid-psd-a-insemnat-numai-dezamagiri-vreau-scuze-publice-pentru-sustinerea-lui-dragnea-si-a-lui-dancila/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW