Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


PSD a sesizat CCR privind legea care modifică OUG 114

By Daniela Eremia , in Politic Stirile zilei , at 30 decembrie 2019 Etichete: , , , , , ,

Partidul Social Democrat a sesizat, luni, Curtea Constituțională a României cu privire la modificare proiectului ordonanței de urgență 114 pe care Guvernul și-a asumat răspunderea.

„Partidul Social Democrat a depus luni, 30 decembrie 2019, o sesizare de neconstituționalitate împotriva proiectului de modificare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018 (PL-x nr. 669/2019), propus spre adoptare prin angajarea răspunderii Guvernului la data de 23 decembrie 2019.

Sesizarea vizează atât forma proiectului de modificare (faptul că există deja un proiect de aprobare a OUG 114 în procedură legislativă), cât și fondul proiectului (interzicerea cumulului pensiei cu salariul)”, se arată în comunicatul PSD.

Social- democrații consideră că asumarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege care este pe ordinea de zi a Parlamentului este neconstituțională, astfel Executivul are obligația de a lăsa Parlamentul să se pronunțe.

De asemenea, PSD susține că angajarea răspunderii Guvernului nu se poate face pe un proiect de lege care să modifice mai multe legi în vigoare.

Pe de altă parte, autorii sesizării menționează că sunt de acord cu interzicerea cumulului pensiei cu salariul, dar aceasta să se facă după o analiză pe domenii astfel încât să nu se formeze dezechilibre pe piața forței de muncă.

Sursă foto: Inquam photos/ Octav Ganea

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW