Autoritățile din Hong Kong au declarat trei zile de doliu național. Cel puțin 128 de persoane au murit în cel mai grav incendiu din istoria recentă a regiunii

Autoritățile din Hong Kong au instituit trei zile de doliu național în urma celui mai grav incendiu din istoria recentă a regiunii. Cel puțin 128 de persoane au murit după ce mai multe blocuri de locuințe dintr-un complex rezidențial au fost cuprinse de flăcări. În urma tragediei, oficialii din China au lansat o campanie de inspecție a siguranței în caz de incendiu pentru zgârie-nori, relatează DW.
Potrivit autorităților teritoriului autonom, cel puțin 128 de persoane și-au pierdut viața în urma incendiului. Ele au avertizat că numărul victimelor ar putea să crească, în condițiile în care peste 150 de oameni sunt încă dați dispăruți și, în timpul desfășurării anchetei, ar putea fi găsite noi trupuri carbonizate.
Sâmbătă dimineață, înalți oficiali, printre care și șeful executivului local, John Lee, au stat în tăcere timp de trei minute în fața sediului guvernului. Până luni, steagurile din toate clădirile guvernamentale vor fi arborate în bernă.
Între timp, drept răspuns la incendiu, autoritățile din China au lansat o campanie de inspecții privind siguranța la incendiu pentru clădirile înalte din întreaga țară. Demersul se va concentra pe clădirile care sunt supuse renovărilor pereților exteriori și modificărilor interioare, au declarat reprezentanții Ministerului Managementului Urgențelor.
Vor exista patru domenii cheie de inspecție, și anume verificarea materialelor inflamabile utilizate în sistemele de izolație a pereților exteriori, a materialelor de construcție interzise, cum ar fi schelele din bambus, a echipamentelor de siguranță la incendiu și a rutelor de evacuare.
Pompierii din Hong Kong au avut nevoie de aproape două zile pentru a stinge flăcările
Departamentul de pompieri din Hong Kong a fost alertat cu privire la incendiul de la complexul rezidențial cu puțin timp înainte de ora 15:00 (09:00 – ora României) miercuri. Au fost primite rapoarte miercuri, la ora 14:51 (08:51 – ora României), despre un incendiu în complexul rezidențial. Alarma a fost ridicată la gradul 4 la ora 15:34, iar pe măsură ce se lăsa noaptea, a fost declarat un incendiu de gradul 5, cel mai înalt nivel.
Flăcările au continuat să ardă timp de peste 40 de ore și au cuprins șapte dintre cele opt clădiri ale complexului, înainte de a fi stinse definitiv vineri dimineață.
Este cel mai grav incendiu din Hong Kong din 1948, când 176 de persoane au când un depozit a luat foc. Actuala tragedie din teritoriul chinez a fost comparată cu incendiul de la Turnul Grenfell din Londra, care a ucis 72 de persoane în 2017.



