Stirile zilei

Nuclearelectrica anunță revenirea la puterea normală a unității nr. 2 de la Cernavodă

Nuclearelectrica, compania de stat care administrează cele două reactoare ale centralei nucleare din Cernavodă, anunță că reactorul 2 a revenit la putere nominală în dimineața zilei de 29 noiembrie, după o reducere de putere în seara de 28 noiembrie.

„Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 2 CNE Cernavodă a revenit la putere nominală în dimineața zilei de 29.11.2025, după o reducere de putere în seara de 28.11.2025”, au transmis oficialii companiei.

Potrivit acestora, reducerea de putere a avut loc din cauza declanșării unei pompe de apă de alimentare, din partea clasică a centralei, cauza fiind remediată de specialiștii CNE Cernavodă. Incidentul nu au avut impact asupra securității nucleare, personalului și populației.

„Nuclearelectrica SA anunță că la Unitatea 2 CNE Cernavodă a avut loc o reducere de putere. Reducerea de putere a avut loc din cauza declanșării unei pompe de apă de alimentare, din partea clasică a centralei. Unitatea 2 CNE Cernavodă va reveni la putere nominală după pornirea pompei de rezervă. Reducerea de putere și lucrările de remediere în partea clasică a centralei nu au impact asupra securității nucleare, personalului și populației, realizându-se în conformitate cu procedurile aplicabile ale CNE Cernavodă”, au transmis inițial reprezentanții companiei.

Articole Recomandate

Back to top button