ANM: Ploi abundente, vânt puternic și răcire accentuată. Cod galben în zona montană
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme rea valabilă de sâmbătă, 22 noiembrie, ora 10:00, până luni, 24 noiembrie, ora 10:00. În acest interval, cea mai mare parte a țării se va confrunta cu precipitații însemnate, intensificări ale vântului și o răcire accentuată a vremii. Pentru zona montană din mai multe județe a fost emis, suplimentar, un Cod Galben de ploi importante cantitativ.
Meteorologul ANM Iris Răducanu a declarat la Digi24 că temperaturile ridicate de sâmbătă vor mai persista doar în sud-estul țării:
„Temperaturile ridicate de astăzi mai rămân doar în partea de sud-est, unde depășim 15 grade Celsius. Însă de mâine se răcește și în sud, unde nu se vor mai depăși 12-13 grade. Doar pe litoral vor mai fi valori de până la 15 grade Celsius.”
În intervalul de valabilitate al informării meteo, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, iar cantitățile de apă pot ajunge la 20–30 l/mp, cu valori izolate care pot depăși 40 l/mp. Zonele cele mai afectate vor fi: nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei, vestul Carpaților Meridionali.
Începând de sâmbătă noaptea (22/23 noiembrie), în Câmpia de Vest, Transilvania și nord-vestul Moldovei vor apărea precipitații mixte – ploaie, lapoviță și ninsoare. Izolat se pot forma depuneri de polei.
Duminică, în aceste regiuni va ninge slab, iar la munte ninsorile vor deveni predominante. Pe crestele înalte se va depune un strat consistent de zăpadă.
Vântul va avea intensificări în sud-est în cursul zilei de sâmbătă, cu rafale de 45–50 km/h. Noaptea, acesta se va intensifica în nord-vestul și centrul țării.
În zona înaltă a Carpaților Meridionali, rafalele pot depăși 80–90 km/h.
În noaptea de duminică spre luni, temperaturile minime vor coborî sub 0°C, în special în jumătatea vestică.
În plus, ANM a emis o atenționare Cod Galben, valabilă de vineri, 22 noiembrie, ora 10:00, până sâmbătă, 23 noiembrie, ora 10:00, pentru zona montană a județelor: Gorj, Vâlcea, Argeș, Hunedoara, Alba, Sibiu.
În aceste zone se vor acumula cantități importante de precipitații, cu risc de creșteri ale debitelor și formarea de torenți pe versanți.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea



