CSM începe consultarea magistraţilor pe noul proiect al pensiilor speciale

Consiliul Superior al Magistraturii a transmis către instanţe şi parchete proiectul privind pensiile speciale ale magistraţilor, iar adunările generale vor fi convocate pe 24 şi 25 noiembrie. După centralizarea opiniilor, Plenul CSM urmează să emită avizul instituţional.
„Consiliul a decis transmiterea proiectului către instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea şi convocarea adunărilor generale în vederea exprimării punctelor de vedere ale magistraţilor, după un calendar stabilit pentru zilele de 24 şi 25 noiembrie 2025. Ulterior transmiterii de către instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea a punctelor de vedere exprimate şi centralizării la nivelul Consiliului, Plenul CSM se va întruni în vederea acordării avizului instituţional.”, a transmis CSM.
Executivul a anunţat publicarea proiectului în transparenţă decizională şi a explicat principalele modificări propuse pentru pensiile speciale ale magistraţilor.
„Noul proiect de lege privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, coiniţiat de Ministerul Muncii şi Ministerul Justiţiei, a fost publicat astăzi în procedură de transparenţă decizională. Conform proiectului de lege, cuantumul pensiei va reprezenta 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor brute din ultimii 5 ani, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizaţie netă.”, arată Guvernul.
Perioada de tranziţie către vârsta standard de pensionare şi regulile privind vechimea în magistratură.
„Perioada de tranziţie până la vârsta de pensionare de 65 ani va fi de 15 ani, calculată începând cu 1 ianuarie 2026. În cei minimum 25 de ani vechime în magistratură necesari ieşirii la pensie, perioada asimilată de activitate în alte domenii juridice va fi de 10 ani.”, a transmis executivul.



