Risc de explozie lângă Liceul de Marină din Constanța. Elevii au fost evacuați preventiv după ce un șofer de 18 ani a lovit o conductă de gaze
Risc de explozie marți dimineață, în apropierea Liceului de Marină din Constanța, după ce un tânăr de 18 ani a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-o țeavă de alimentare cu gaze, provocând o avarie periculoasă.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, polițiștii sosiți la fața locului au constatat că un tânăr de 18 ani ar fi acroşat, cu autoturismul pe care îl conducea, o ţeavă de alimentare cu gaz. În urma impactului nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale. Șoferul a fost testat cu aparatura din dotare, iar rezultatele au fost negative pentru consum de alcool sau alte substanțe.
În contextul riscului de explozie, directorul unității de învățământ a decis evacuarea preventivă a elevilor și profesorilor. Măsura a fost confirmată și de șeful IPJ Constanța, care a subliniat că siguranța elevilor a fost prioritară. Zona a fost imediat izolată, iar circulația pietonală și auto a fost oprită pentru a evita producerea unui incident grav.
La fața locului au intervenit și echipaje ale ISU Dobrogea. Pompierii au asigurat măsurile de prevenție și au solicitat oprirea alimentării cu gaz până la remedierea situației. De asemenea, reprezentanții ISU au anunțat că au evacuat patru persoane din două imobile aflate în proximitate.
După închiderea gazului și verificarea instalației, pericolul a fost înlăturat. Elevii au revenit la cursuri, iar traficul în zonă a fost reluat fără restricții.
Incidentul, deși fără victime, ridică din nou problema siguranței rutiere și a riscurilor pe care le pot genera astfel de accidente în zonele populate. Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs evenimentul.
Foto: Inquam Photos / Cornel Putan



