Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

CSM susține că desființarea pensiei de serviciu a magistraților ar însemna încălcarea independenței acestora: Consiliul va efectua absolut toate demersurile care se impun

By Daniela Eremia , in Justitie Stirile zilei , at 17 decembrie 2019 Etichete: , , ,

Consiliul Superior al Magistraturii a transmis un mesaj critic privind o posibilă subminare a independenței magistraților, în contextul discuțiilor despre eliminarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor și procurorilor.

Consiliul susține că jurisprudența Curții Constituționale a stabilit că aceste pensii sunt o garanție a independenței, iar CSM va „efectua toate demersurile care se impun pentru a se împotrivi unei eventuale eliminări a acestor venituri”.

„ Consiliul Superior al Magistraturii arată că și-a exprimat în mod ferm poziția în mai multe rânduri cu privire la imperativul respectării de către puterea legislativă și puterea executivă a obligației de rang constituțional de a garanta judecătorilor și procurorilor, la încetarea funcției, plata unei pensii al cărei nivel să fie cât mai apropiat posibil de nivelul ultimei remunerații, dar şi a obligației de a garanta acestora o remunerație adecvată.

Consiliul reiterează ferm că statutul magistratului impune acordarea pensiei de serviciu și a remunerației adecvate ca o componentă a independenței justiției, garanție a statului de drept, prevăzută de art. 1 alin. 3 din Constituția României”, se arată într-un comunicat de presă al CSM.

De asemenea, CSM susține că nu va tolera afectarea statutului magistraților și încălcarea independenței acestora.

„Consiliul Superior al Magistraturii reiterează și subliniază cu tărie și fără echivoc că nu va tolera sub nicio formă afectarea statutului magistraților și încălcarea independenței acestora. Pensia de serviciu și stabilitatea unei remunerații adecvate a judecătorilor și procurorilor reprezintă garanții pentru a căror protecție Consiliul va efectua absolut toate demersurile care se impun”, conform sursei citate.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW