Senatul SUA deschide calea către încheierea celui mai lung blocaj guvernamental din istoria țării prin aprobarea unei legi de refinanțare

Senatul SUA a făcut un prim pas în direcția încheierii celui mai lung blocaj guvernamental din istoria țării prin aprobarea unei legi care permite refinanțarea executivului. Măsura a fost posibilă după ce un grup de democrați moderați au acceptat să susțină legea, în ciuda lipsei prevederilor pentru prelungirea subvenției pentru asistența medicală, relatează Euronews.
În ce condiții a fost aprobată legea?
Legea a fost aprobată de către camera superioară a Congresului SUA cu 60-40, obținând numărul minim necesar de voturi pentru a putea trece. Susținerea actului legislativ de către unii senatori democrați i-a nemulțumit pe alți politicieni din cadrul partidului, care au susținut că americanii se așteaptă de la ei să continue lupta.
Acordul prevede organizarea unui vot ulterior privind prelungirea creditelor fiscale din Legea privind îngrijirea medicală accesibilă, care expiră la 1 ianuarie. Astfel, el nu garantează prelungirea subvențiilor pentru asistența medicală, așa cum au cerut democrații timp de aproape șase săptămâni. Liderul democrat din Senat, Chuck Schumer, din New York, a votat împotriva continuării pachetului, alături de toți colegii săi democrați, cu excepția a opt.
Înțelegerea include, de asemenea, o anulare a concedierilor în masă ale angajaților federali decise de către administrația Trump de la începutul blocajului guvernamental, pe 1 octombrie, și ar asigura că aceștia primesc salariile restante.
Liderul majorității din Senat, John Thune, a aprobat rapid acordul și a cerut un vot imediat pentru a începe procesul de aprobare a acestuia, în timp ce închiderea guvernului a continuat să perturbe zborurile la nivel național, să amenințe asistența alimentară pentru milioane de americani și să lase angajații federali fără salariu.
În ciuda faptului că republicanii au negociat cu 10-12 senatori democrați pentru a le obține sprijinul în vederea aprobării legii, în final, numai cinci dintre aceștia au votat pentru, fiind exact numărul minim de care aveau nevoie republicanii pentru succesul actului legislativ.
Ulterior, legea trebuie aprobată și de către membrii Camerei Reprezentanților și să fie promulgată de către președintele Donald Trump pentru a intra în vigoare.
SUA trec prin cel mai lung blocaj guvernamental din istorie
Pe 1 octombrie SUA au intrat într-un nou blocaj guvernamental după ce Congresul nu a reușit să aprobe o lege de finanțare a executivului federal ulterior datei respective, care marchează începutul noului an fiscal american. Drept urmare, guvernul federal a redus activitățile și serviciile agențiilor, a încetat operațiunile neesențiale, a trimis în concediu forțat lucrătorii neesențiali și a păstrat doar angajații esențiali în departamentele care protejează viața umană sau proprietatea.
Actualul blocaj guvernamental a intrat în cea de-a 41-a zi, fiind cel mai lung din istoria americană. Precedentul record fusese stabilit în timpul primului mandat de președinte al lui Donald Trump, atunci când activitatea executivului federal a fost blocată timp de 35 de zile.
Impactul crizei politice din SUA a fost resimțit de cetățeni, care s-au confruntat cu multiple probleme din cauza reducerii sau încetării totale a activităților neesențiale. Spre exemplu, numeroase zboruri din toată țara au fost anulate după ce numărul controlorilor de trafic aerian a fost redus din cauza lipsei fondurilor pentru plata acestora.



