Stirile zilei

PNL a validat candidatura lui Ciprian Ciucu la Primăria Capitalei. Bolojan: „Ar fi un primar foarte bun pentru București”

Partidul Național Liberal l-a validat marți, în unanimitate, pe Ciprian Ciucu drept candidat al formațiunii pentru funcția de primar general al Capitalei. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Biroului Politic Național, la propunerea organizației PNL București.

În timpul reuniunii, Ilie Bolojan, președintele PNL, a declarat că Ciucu are calitățile necesare pentru a conduce administrația bucureșteană.

„Convingerea mea fermă este că domnul Ciucu ar fi un primar foarte bun pentru București, deoarece el combină două lucruri foarte importante pe care ceilalți candidați nu le au: experiența administrativă și onestitatea”, a spus Ilie Bolojan.

Ciucu: „Ne vom ocupa de campanie pe pozitiv”

Ciucu a mulțumit colegilor pentru susținere.

„Merg la victorie! Mă voi bate pentru a câștiga Primăria Capitalei. Unii au încercat să ne scoată din joc la masa verde. Va fi o luptă destul de grea, cu oameni care deja aruncă banii în social media, cu oameni care au sprijinul unor zone mai greu de descris. Sunt convins că vom câștiga campania, dar o vom face cu fruntea sus”, a declarat Ciucu.

Ciucu a adăugat că datele din sondajele interne arată o poziție favorabilă pentru PNL:

„Ceea ce vedeți în sondaje e pe bune sau poate chiar mai bine. Sondajele care nu ne aparțin au fost date neasumat, s-a putut umbla pe marje. Ambele sondaje pe care noi le-am dat sunt făcute cu două case de opinie ale căror rezultate au fost validate de rezultatul alegerilor. Vă mulțumesc pentru vot!”, a precizat actualul primar al Sectorului 6.

Articole Recomandate

Back to top button