Stirile zilei

BREAKING Accident între un tramvai și un autobuz în București: 8 persoane rănite, linia 41 blocată temporar

Un tramvai al liniei 41 și un autobuz al liniei 168 au fost implicate marți într-un accident rutier produs în apropierea Parcului Drumul Taberei. Opt persoane au fost rănite, iar șapte dintre ele au fost transportate la spital. Circulația tramvaielor pe linia 41, cea mai tranzitată din București, a fost suspendată.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF), coliziunea s-a produs la intersecția străzii Brașov cu Drumul Taberei. La fața locului au intervenit o autospecială de stingere, trei echipaje SMURD și o autospecială pentru transportul victimelor multiple.

„În urma evaluării SMURD, sunt 8 victime, toate conştiente, dintre care 7 doresc transport la spital. Nu sunt persoane încarcerate”, a precizat ISU.

Societatea de Transport București a precizat că un tramvai al liniei 41 a tamponat un autobuz al liniei 168, care circula spre Valea Ialomiței.

„În urma impactului, mai mulţi călători au avut nevoie de îngrijiri medicale, care au fost acordate la faţa locului de către echipaje SMURD”, a transmis STB într-un comunicat.

Din cauza accidentului, circulația tramvaielor liniei 41 a fost blocată temporar, iar STB a instituit o linie de navetă.

„A fost înfiinţată o linie navetă cu indicativul 641, care circulă între Piaţa Presei şi Ghencea. STB tratează cu maximă seriozitate acest incident şi a demarat de urgenţă o anchetă internă”, a precizat compania.

Articole Recomandate

Back to top button