Negocierile pe tema pensiilor magistraților rămân blocate. Bolojan anunță ce compromis ar accepta

Reforma pensiilor magistraților continuă să provoace neînțelegeri în interiorul coaliției de guvernare, la aproape două săptămâni după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțional proiectul de lege promovat de premierul Ilie Bolojan. În timp ce Executivul așteaptă motivarea CCR, PSD insistă pentru crearea unui grup de lucru, iar președintele Nicușor Dan cere o soluție rapidă.
Luni, la Parlament, liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că va solicita din nou înființarea unui grup de lucru format din reprezentanți ai magistraților și ai coaliției, deși propunerea a fost deja respinsă de două ori. „Grupul are ca scop dialogul cu magistrații, care să vină cu o lege pe care coaliția poate să o accepte sau nu, fiindcă e o decizie politică”, a explicat Grindeanu.
El a subliniat că „mâine, dacă nu chiar azi, se împlinesc două săptămâni de la decizia CCR de respingere a acelei legi și de două săptămâni batem pasul pe loc. În schimb, termenul de 28 noiembrie rămâne”.
Data de 28 noiembrie reprezintă termenul-limită stabilit de Comisia Europeană pentru adoptarea reformei, o condiție esențială pentru accesarea fondurilor din PNRR. Deși Guvernul a încercat să obțină o prelungire, cererea a fost respinsă. În acest context, Mircea Abrudean, președintele Senatului și apropiat al premierului, a declarat că Ilie Bolojan ar fi dispus să discute doar calendarul de implementare, nu și valoarea pensiilor:
„Din discuțiile pe care le-am avut cu premierul am înțeles că există flexibilitate pe perioada de tranziție, pentru a depăși cei 10 ani. Legat de cuantum, am înțeles că nu.”
Afirmația a stârnit reacții imediate din partea social-democraților. Grindeanu s-a declarat „contrariat” de deschiderea premierului spre negociere:
„Nu mai mergem pe faptul că trebuie să nu negociem, că noi nu negociem pensii, că nu sunt alte categorii? Nu mai mergem pe ideea asta? Nu mai e valabilă?”
Tensiunile au fost amplificate de avertismentul Liei Olguța Vasilescu, care a spus că, dacă România pierde cele 231 de milioane de euro din cauza blocajului, „atunci trebuie să își asume din punct de vedere politic acest lucru și să plece”. Grindeanu a susținut ulterior poziția acesteia, afirmând că, dacă legea „va pica din nou la CCR dintr-un orgoliu nemăsurat, cineva trebuie să plătească”.
În replică, Mircea Abrudean a respins ideea unei demisii a premierului:
„Ilie Bolojan nu are motive să plece acasă câtă vreme el a fost principalul susținător al acestei legi care, într-adevăr, a fost declarată neconstituțională. Premierul vine cu o altă propunere legislativă, sperăm cât de repede, care va trebui să fie susținută.”
Surse guvernamentale citate de HotNews susțin că președintele Nicușor Dan presează pentru o soluție rapidă, dar nu exclude varianta pierderii banilor europeni.
Motivarea CCR este așteptată în următoarele zile. Printre opțiunile analizate de premier se află reluarea procedurii de angajare a răspunderii, de această dată cu avizul CSM, sau o nouă formă legislativă dezbătută în Parlament.
Subiectul pensiilor magistraților va fi discutat din nou marți, la ora 14:00, în ședința coaliției.
foto: Inquam Photos/Octav Ganea



