Stirile zilei

Lukoil vinde activele sale internaționale către o firmă fondată de un oligarh rus aflat pe lista sancțiunilor UE

Compania petrolieră Lukoil a anunțat că a acceptat o ofertă de cumpărare a activelor sale internaționale din partea Gunvor Group, la doar 3 zile după ce a făcut publică intenția de a-și vinde activele internaționale.

„Încheierea acordului obligatoriu pentru tranzacție este supusă unor condiții prealabile, inclusiv obținerea permisiunii de la OFAC [Biroul pentru Controlul Activelor Străine din cadrul Trezoreriei SUA] de către cumpărător, precum și a oricăror alte licențe, permise și autorizații aplicabile în alte jurisdicții”, se arată în comunicatul transmis de Lukoil.

Gunvor Group este unul dintre cei mai mari traderi de mărfuri din lume, specializat în transportul și comerțul cu energie și materii prime. Compania deține investiții în rafinării, conducte, terminale și depozite, având sediul central în Nicosia, Cipru, și birouri în Geneva, Singapore, Dubai și Bahamas.

Grupul a fost fondat în anul 2000 de Torbjörn Törnqvist, cetățean suedez, și Gennady Timchenko, cetățean finlandez născut în fosta Uniune Sovietică. Timchenko este o figură influentă în sectorul energetic rus, apropiat al președintelui Vladimir Putin, și se află, din 2022, pe lista sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană și Marea Britanie.

După anexarea Crimeei de către Rusia, în 2014, Törnqvist a preluat participația lui Timchenko la Gunvor, ajungând să dețină 88,4% din companie, potrivit Forbes.

În prezent, Lukoil operează 320 de stații de distribuție și o rafinărie în România, precum și alte 400 de stații în regiune, în țări precum Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Croația și Macedonia de Nord.

Articole Recomandate

Back to top button