Horațiu Potra vrea să revină voluntar în România pentru a fi judecat. Avocata sa a confirmat decizia

Horațiu Potra, acuzat de fapte grave împotriva ordinii constituționale, și-a exprimat dorința de a se întoarce voluntar în România, fără a mai aștepta finalizarea procedurilor de extrădare.
Anunțul a fost făcut de avocata sa, Christiana Mondea, care a precizat că aceeași decizie a fost luată și de fiul și nepotul acestuia.
Potrivit avocatei Mondea, decizia a fost luată astăzi, după o înfățișare în fața instanței din Emiratele Arabe Unite.
„Clienții noștri, de fapt, pentru că sunt trei, ne-au transmis că doresc și că urmează să revină în România pentru a se supune procedurii de judecată din România,” a declarat Christiana Mondea. Ea a adăugat că, deși clienții săi au avut „motive întemeiate” să nu se întoarcă până acum, acestea nu au fost specificate. Revenirea este condiționată de finalizarea unor proceduri stabilite împreună cu procuratura din Emirate.
„Urmează să vină foarte curând, nu știm exact o dată,” a mai spus avocata, exprimându-și speranța unei repatrieri rapide.
Horațiu Potra este trimis în judecată alături de fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, și alți 20 de inculpați, într-un dosar complex privind comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale. Autoritățile române au emis pe numele lui Potra un mandat de arestare preventivă în lipsă, fiind acuzat de tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și instigare publică.
Arestarea lui Horațiu Potra în Emiratele Arabe Unite, la solicitarea statului român, a fost confirmată de Ministerul Justiției la finalul lunii septembrie, împreună cu arestarea altor două persoane.
Între timp, publicația The Guardian a relatat miercuri că persoane de origine rusă, apropiate de Kremlin, ar fi încercat să oprească extrădarea lui Potra din Dubai, însă fără succes aparent.
În ciuda anunțului făcut de avocata lui Potra, Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat în această dimineață că nu deține informații conform cărora Potra ar urma să fie adus în România în curând.
Ministrul a adăugat că procedurile de extrădare, în general, ar putea dura câteva luni, sugerând o perspectivă diferită față de cea prezentată de apărare. Situația rămâne în curs de actualizare, pe măsură ce evoluțiile din Emiratele Arabe Unite și dialogul dintre autoritățile judiciare continuă.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea



