Nicușor Dan a depus o coroană de flori la Clubul Colectiv. Ce mesaj a transmis președintele la 10 ani de la tragedie

Președintele Nicușor Dan a depus, joi dimineața, o coroană de flori la fostul Club Colectiv, la monumentul ridicat în memoria celor care au murit în urma incendiului produs în urmă cu 10 ani. Șeful statului a transmis că s-au făcut pași înainte, dar a subliniat și lipsa funcționării complete a centrelor pentru marii arși.
„Se împlinesc astăzi 10 ani de la tragedia care a schimbat România pentru totdeauna. 10 ani de când 65 de tineri și-au pierdut viața, iar mulți alții poartă încă, în trup și suflet, cicatricile acelei nopți. Zece ani de când o generație a spus răspicat că indiferența și corupția ucid, iar promisiunile fără acțiune devin complicitate.
Gândul meu se îndreaptă către familiile care nu și-au putut lua rămas-bun, către supraviețuitorii care au transformat suferința în curaj și acțiune civică, dar și către pompieri, medici, oameni obișnuiți, cei care au încercat atunci să salveze vieți”, a transmis pe Facebook Nicușor Dan.
Președintele a subliniat pașii înainte realizați în ultimii 10 ani, cum ar fi implicarea mai activă a societății civile. Totuși, el nu a trecut cu vederea lipsa funcționării complete a centrelor pentru marii arși după toți acești ani.
„Colectiv rămâne oglinda unui stat care nu a funcționat și s-a ghidat de prea multe ori după principiul „merge și așa”. O oglindă în care vedem cum legile sunt doar pe hârtie, controalele formale și răspunderea se diluează în birocrație. O oglindă care ne-a arătat aceeași realitate și în cazul altor tragedii din ultimul deceniu.
S-au făcut pași înainte, au fost revizuite legislația și normele de siguranță, unele spații periculoase au fost închise. În același timp, societatea civilă a devenit mai vocală, oamenii protestează când situația este gravă, sunt tot mai mulți cei care nu mai rămân tăcuți în fața nedreptăților. Această presiune publică mobilizează clasa politică să facă reforme, să ia decizii care repun statul pe baze sănătoase. Dar nu este nici pe departe îndeajuns.
Astăzi, România nu are centrele pentru marii arși complet funcționale, multe spitale încă se luptă cu lipsuri acute, problema gravă a infecțiilor nosocomiale a rămas nerezolvată. Promisiunile asumate atunci s-au risipit în priorități trecătoare. Aceste angajamente nu pot rămâne doar material de arhivă”, a mai adăugat șeful statului.
În noaptea de 30 octombrie 2015 a izbucnit un incendiu în interiorul Clubului Colectiv, situat în incinta fostei fabrici Pionierul. La momentul respectiv avea loc un concert al trupei Goodbye to Gravity. În noaptea tragediei și în săptămânile următoare au decedat 64 de persoane, iar alte 146 de victime au fost spitalizate. În urma protestelor masive guvernul condus de Victor Ponta a demisionat.



