Stirile zilei

Mită de 3.000 de lei: inspector antifraudă prins în timp ce încerca să acopere nereguli la o firmă

Un inspector antifraudă din Bucureşti a fost prins în flagrant de procurorii DNA în momentul în care primea 3.000 de lei de la administratorul unei firme pe care o verificase anterior. Ancheta a scos la iveală mai multe nereguli, iar suma solicitată ar fi avut ca scop restrângerea controlului doar la anumite aspecte și aplicarea unei amenzi contravenționale, fără continuarea verificărilor. Inspectorul se află acum sub control judiciar și nu își poate exercita atribuțiile profesionale.

Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie – a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale și instituirea controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu 23 octombrie 2025, faţă de:

NISTOR CONSTANTIN, inspector antifraudă la A.N.A.F. – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, acuzat de luare de mită;

C.A.S., administratorul societăţii comerciale, pentru dare de mită.

”În perioada septembrie – octombrie 2025, inculpatul Nistor Constantin, inspector antifraudă în cadrul A.N.A.F. – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, ar fi efectuat un control operativ şi inopinat la o societate comercială, în urma căruia ar fi rezultat mai multe nereguli în activitatea acesteia. Cu această ocazie, inculpatul Nistor Constantin ar fi pretins inculpatei C.A.S., administrator la societatea comercială controlată, cu titlu de mită, suma de 3.000 de lei, pentru a limita controlul efectuat doar la anumite aspecte, pentru a nu continua controlul şi pentru a aplica doar o amendă contravenţională”, a precizat DNA, vineri, printr-un comunicat.

Potrivit procurorilor, la 23 octombrie 2025, inspectorul a primit efectiv cei 3.000 de lei, moment în care s-a constatat infracțiunea flagrantă.

În perioada controlului judiciar, inculpaţii trebuie să respecte mai multe obligaţii: să se prezinte la organele de urmărire penală ori de câte ori sunt chemaţi, să nu părăsească România fără permisiunea DNA și să nu comunice cu anumite persoane menționate în ordonanţă.

”Mai mult, inculpatul Nistor Constantin nu poate exercita funcţia de inspector antifraudă în cadrul A.N.A.F. – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, în exercitarea căreia a săvârşit fapta. Inculpaţilor li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, a adăugat DNA.

Întrebat despre posibilitatea ca anumite firme să fie protejate de inspectori ANAF, preşedintele instituţiei, Adrian Nica, a recunoscut că au existat semnale în acest sens.

”Nu pot băga mâna în foc pentru aşa ceva, pentru că sunt semnale clare în mediul public şi noi ne monitorizăm colegii şi vedem că se întâmplă asta. Asistăm cu stupoare când vedem unii dintre colegii noştri ridicaţi de DNA pentru astfel de fapte. Noi în momentul acesta în pachetul 2 de măsuri venim cu o serie de măsuri în sensul de a monitoriza colegii mai bine”, a explicat Adrian Nica.

În 3 octombrie, procurorul-şef al DNA, Marius Voineag, a dezvăluit că, anul trecut, doar patru sesizări provenite de la angajaţi ANAF vizau suspiciuni de evaziune fiscală cu prejudiciu mai mare de 10 milioane de lei, ceea ce a constituit o ”surpriză neplăcută”.

Voineag a precizat totodată că, în ultimii doi ani, procurorii DNA au formulat acuzaţii împotriva a aproximativ 70 de persoane din cadrul ANAF şi Vamă.

Articole Recomandate

Back to top button