Moscova: Pregătirile pentru summitul Trump-Putin sunt în plină desfășurare
Moscova a reiterat miercuri că pregătirile pentru întâlnirea dintre preşedinţii Vladimir Putin şi Donald Trump „continuă”, în ciuda declaraţiei făcute marţi de liderul american, care sugera o amânare indefinită a summitului, transmite AFP.
„Afirmăm că pregătirile pentru summit continuă”, a declarat Serghei Riabkov, ministru adjunct al afacerilor externe, citat de agenţia de stat TASS. Oficialul a precizat că nu identifică niciun „obstacol major” pentru desfăşurarea întâlnirii, dar a recunoscut că procesul este „dificil”.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a subliniat că „termenele nu au fost stabilite”.
„Toate acestea sunt în viitor, dar necesită o pregătire minuţioasă”, a explicat el într-un briefing, criticând „multitudinea de zvonuri, în mare parte total nefondate” care circulă în legătură cu summitul. Presa americană a relatat că există divergenţe între poziţiile Rusiei şi ale SUA privind sfârşitul războiului din Ucraina.
Săptămâna trecută, Vladimir Putin şi Donald Trump au convenit într-o convorbire telefonică să se întâlnească în curând la Budapesta, însă preşedintele american a avertizat marţi că nu doreşte discuţii „fără rost” sau care să fie o „pierdere de timp”.
„Nimeni nu vrea să-şi piardă timpul, nici preşedintele Trump, nici preşedintele Putin”, a adăugat Peskov, subliniind că „eficienţa necesită pregătire”.
Între timp, reuniunea planificată între secretarul de stat american Marco Rubio şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov a fost anulată, deşi cei doi au discutat ulterior telefonic despre organizarea întâlnirii de la Budapesta. Riabkov a precizat că „nu există niciun acord” în acest moment pentru întâlnirea directă Lavrov-Rubio.
Oficialul rus a criticat totodată „încercările deliberate ale celor care se opun încheierii unui acord de a reduce şansele de a se ajunge la o înţelegere”. Moscova acuză frecvent state europene că s-ar opune încheierii războiului din Ucraina.
Preşedinţii Trump şi Putin s-au mai întâlnit în august la Alaska, însă acel summit nu a adus progrese semnificative în soluţionarea conflictului.



