Radu Miruță anunță demiterea conducerii SALROM după dezastrul de la Salina Praid

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat că a fost demisă conducerea SALROM în urma publicării rapoartelor privind activitatea societății în legătură cu dezastrul de la Salina Praid. Oficialul a anunțat că în locul acesteia vor fi numite interimar persoane „profesioniste”.
„A durat, dar s-a întâmplat, indiferent cât au vrut unii să pună piedici. Conducerea SALROM a fost demisă. S-a terminat cu nepăsarea și aroganța celor care cred că resursele statului român sunt moștenire personală!
Oricâte șmecherii ar încerca cei care s-au obișnuit să creadă că statul e al lor, că pot face ce vor în companiile publice, că pot stoarce bani din ele fără să dea socoteală – nu le mai merge!”, a scris Radu Miruță, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook.
El a explicat pașii care au trebuit îndepliniți pentru realizarea acestui lucru abia la acest moment.
„La Salrom, bătaia de joc s-a încheiat. Conducerea care a închis ochii în timp ce o salină se prăbușea, care a făcut achiziții inutile și costisitoare, documentate în două rapoarte oficiale – a fost schimbată! Am reușit, împreună cu acționarul minoritar, să luăm această decizie prin vot.
Știu că o să mă întrebați: de ce abia acum? Pentru că a fost nevoie de analize, negocieri, de documente solide. Pentru că, spre deosebire de alții, eu nu mă joc cu vorbele, mă asigur că lucrurile chiar se întâmplă”, a adăugat ministrul.
Radu Miruță a mai transmis că în cadrul noii conduceri interimare au fost selectate persoane profesioniste care s-au înscris în concursul anunțat de minister.
„În locul pilelor și combinațiilor, vin profesioniști pe care i-am selectat pentru mandate temporare dintre CV-urile celor care au răspuns apelului de a aplica pe website-ul ministerului pentru a se implica în companiile de stat sau specialiști respectați in domeniile lor:
- un director executiv cu experiență în explorare geologică, din comunitatea locală;
- un auditor financiar, absolvent ASE, expert în controlul cheltuielilor și management eficient;
- un antreprenor din comunitatea Romanian Business Leaders”, a subliniat acesta.
Care sunt concluziile raportului Corpului de Control al Premierului privind situația de la Praid?
Corpul de Control al Premierului a identificat nereguli grave în privința gestionării riscurilor la Salina Praid. Atât SALROM, cât și Apele Române au subestimat pericolul de inundare și nu au luat măsuri pentru protecția pe termen lung a minei de sare.
Începând din 2006, ar fi trebuit realizate lucrări de hidroizolație pentru a limita infiltrațiile de apă din pârâul Corund, însă acestea nu au fost puse în practică până la inundațiile din luna mai.
Dezastru la salină, petrecere de 12.000 de euro organizată de SALROM
În iulie, Radu Miruță a dezvăluit că în ciuda dezastrului petrecut la Salina Praid, conducerea SALROM a organizat o petrecere de peste 12.000 de euro din bugetul statului. Concomitent, autoritățile încercau să identifice soluții pentru minimizarea efectelor inundațiilor care au afectat mina de sare și care au dus la creșterea salinității apelor râului Târnava Mică, principala sursă de apă potabilă pentru zeci de mii de locuitori din județul Mureș.
Statul oferă ajutoare pentru locuitorii din Praid afectați de pierderea salinei
Ministrul și-a încheiat mesajul reamintind despre schemele de ajutor disponibile pentru comunitatea din Praid, grav afectată de distrugerea salinei în urma inundațiilor din mai. Mina de sare reprezenta principalul obiectiv turistic al localității, iar închiderea acesteia a dus la dispariția principalei surse de venit pentru locuitori.
„Comunitatea din Praid nu e uitată. Pentru cei afectați de inundații, au fost puse la punct două scheme de ajutor:
- Una pentru afacerile închise temporar: 82 de cereri depuse, 73 admise, 4,3 milioane lei aprobați.
- A doua – pentru despăgubiri și costuri de reparații – este în desfășurare și vrem să îi extindem aria de aplicare”, a spus Radu Miruță.



