Război în Orientul MijlociuStirile zilei

Israel și Hamas au convenit implementarea primei faze a noului acord de armistițiu

Israel și Hamas au ajuns la un acord cu privire la implementarea primei faze a noului acord de armistițiu. În perioada următoare va urma eliberarea ostaticilor israelieni, în schimbul unor prizonieri palestinieni. Încetarea focului aduce cele mai mari speranțe că războiul, care durează de mai bine de doi ani, perioadă în care au murit zeci de mii de oameni, Orientul Mijlociu s-a destabilizat profund, iar în multe țări au izbucnit ample proteste împotriva acțiunilor israeliene, va înceta definitiv, relatează The Guardian.

Donald Trump a anunțat acordul pe rețeaua sa de socializare, Truth Social, precizând că toți ostaticii ținuți în Gaza vor fi eliberați în curând, iar Israelul își va retrage trupele conform unei linii convenite, ca prim pas către o „pace puternică, durabilă și veșnică”.

Hamas a anunțat joi că a ajuns la acord în urma discuțiilor privind propunerea președintelui SUA, confirmând că acordul include o retragere israeliană din enclavă și un schimb de ostatici și prizonieri.

Gruparea palestiniană i-a cerut lui Donald Trump și statelor garante să se asigure că Israelul implementează pe deplin armistițiul. Hamas a declarat, de asemenea, că îi va elibera pe cei 20 de ostatici încă în viață încă din acest weekend, surse afirmând că un schimb cu prizonieri palestinieni va avea loc în termen de 72 de ore de la semnarea acordurilor, care este așteptată să aibă loc joi.

Liderul de la Casa Albă a indicat că ostaticii ar putea fi returnați luni. Iminenta eliberare a acestora a fost salutată și de către premierul israelian Benjamin Netanyahu. El a mai anunțat că va convoca joi guvernul pentru a aproba acordul.

„Le mulțumim mediatorilor din Qatar, Egipt și Turcia, care au lucrat alături de noi pentru a realiza acest eveniment istoric și fără precedent. BINECUVÂNTAȚI SUNT FĂCĂTORII DE PACE!”, a scris Donald Trump pe Truth Social.

Anunțul încheierii unui acord a fost făcut după trei zile de negocieri găzduite de Egipt, în timpul cărora mediatorii au depus eforturi pentru identificarea unui numitor comun între cei doi beligeranți în privința detaliilor primei faze a planului pentru pace în 21 de puncte anunțat de către președintele SUA.

Precedentul acord de armistițiu, încheiat în ianuarie, și care cuprindea mai multe etape de implementare, a fost denunțat unilateral în martie de către Israel, care a refuzat avansarea către cea de-a doua fază. De atunci, luptele dintre cele două părți au continuat, înrăutățind și mai mult situația umanitară din Fâșia Gaza. În acest context, un organ afiliat ONU a declarat existența foametei în regiune, iar mai multe țări, printre care Franța și Marea Britanie, au decis recunoașterea statului Palestina.

Articole Recomandate

Back to top button