Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Carmen Dan, critici pentru Marcel Vela: Ne spune domnul ministru că jandarmii ar fi trebuit să folosească grenade flash

By Daniela Eremia , in Politic Stirile zilei , at 13 decembrie 2019 Etichete: , , , , ,

Fostul ministru de Interne, Carmen Dan critică afirmațiile ministrului Marcel Vela cu referire la faptele din 10 august. Acesta susține că s-a făcut de râs atunci când a spus că jandarmii ar fi trebuit să folosească grenade flash.

„Înțeleg că ministrul Vela este consiliat de la cel mai înalt nivel. Așa se laudă! Și asta n-ar fi rău deloc, pentru că un ministru chiar nu trebuie să știe detalii operative!

Mă crucesc însă auzindu-l cum dă lecții despre cum ar fi trebuit să reacționeze jandarmii în 10 august 2018. Ne spune domnul ministru că aceștia ar fi trebuit să folosească grenade flash și astfel nu s-ar mai fi ajuns la intervenția cu gaze lacrimogene. Așa, oamenii ar fi fost orbiți și apoi culeși ca potârnichile…
Din păcate, dacă 5 minute și-ar fi aruncat ochii pe regulamentele și îndrumarele militare, nu s-ar mai fi făcut de râs!

Hai să vedem unde apar grenadele flash în aceste acte de reglementare a intervențiilor graduale. Fix la penultimul nivel al intervenției graduale a folosirii forței, adică înainte de ultimul nivel, cel al folosirii armelor de foc letale! Pun mai jos extras din “Îndrumar privind tactica jandarmeriei pentru asigurarea și restabilirea ordinii și siguranței publice – 2016. Grafic privind gradualitatea folosirii forței”.

Apoi, la un simplu search pe google aflăm și ce înseamnă flashbang. Pe Wikipedia găsim și o listă a incidentelor provocate de detonarea acestor grenade. https://en.m.wikipedia.org/wiki/Stun_grenade

Nu mai dezvolt, că nu are sens, dar încep să fiu foarte atentă la declarațiile iresponsabile și politicianiste pe care le face de la pupitrul ministerului! Nu de alta, dar minciunile și manipularea nu pot deveni virtuți!

P.S.: Tare mult aș vrea să știu cine este domnul profesor universitar care a scris cărți despre Jandarmerie. “Obiect strălucitor”, “flamă de sudură”, “punem mâinile la ochi” și gata intervenția. Ce simplu ar fi fost, a scris Carmen Dan, pe pagina sa de Facebook.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW