Daniel Băluță: Încep lucrările de extindere a parcului Tudor Arghezi cu patru hectare, majoritatea dedicate spațiilor verzi – FOTO
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat joi începerea lucrărilor de extindere a parcului Tudor Arghezi cu patru hectare. Conform edilului, aproximativ trei sferturi din suprafața suplimentară vor fi amenajate exclusiv cu spații verzi, incluzând iarbă, flori, arbuști și peste o mie de pomi, iar restul va fi dedicat a trei locuri de joacă moderne pentru copii. Durata estimată a lucrărilor este de aproximativ doi ani.
„Pe această nouă suprafață de parc, vom avea și trei super-locuri de joacă, dotate cu echipamente complexe și tobogane, în interiorul cărora copiii mai mici ai Sectorului 4 să-și poată dezvolta abilitățile motrice și sociale. (…) Ca să ajungem aici, am avut un drum lung de parcurs, mai ales din punct de vedere legal. Acum însă, când și decizia de expropriere a intrat în posesia noastră, validată de Primăria Municipiului București, putem trece la treabă. Avem semnată inclusiv autorizația de construire”, a explicat Băluță într-o conferință de presă.
Primarul a precizat că extinderea va dubla practic suprafața actuală a parcului și va fi completată cu echipamente de ultimă generație în locurile de joacă.
Cele patru hectare se adaugă parcului inaugurat în septembrie 2023, care oferă locuitorilor din zona Metalurgiei o zonă verde pentru plimbări și recreere, dar și facilități sportive: pistă de atletism de 1.670 metri, pistă pentru biciclete și zonă de fitness. În apropiere au fost amenajate 14 terenuri de sport pentru diverse discipline, iar în interiorul parcului există o plajă ecologică, un spațiu pentru animale de companie și o parcare supraetajată cu 150 de locuri.
Atracția principală rămâne fântâna arteziană muzicală, care oferă vizitatorilor spectacole de lumină și culoare în fiecare seară de weekend. Primarul a mai anunțat că până la sfârșitul acestui an va demara și construcția unui nou complex educațional, care va include școală, grădiniță și creșă.
foto: Inquam Photos / Octav Ganea



