Operațiune majoră la New York: Secret Service oprește o rețea care amenința Adunarea Generală a ONU

O operațiune de amploare a Secret Service a dus la dezmembrarea unei infrastructuri clandestine formată din peste 300 de servere și 100.000 de cartele SIM, capabile să perturbe serios rețelele de telecomunicații din New York, cu doar câteva zile înaintea debutului Adunării Generale a ONU, transmit autoritățile americane, citate de AFP.
„În afară de a permite să se efectueze apeluri telefonice anonime conţinând ameninţări, aceste aparate pot servi la desfăşurarea unei întregi serii de atacuri împotriva telecomunicaţiilor”, a precizat Secret Service într-un comunicat oficial.
Agenția avertizează că potențialele utilizări ale rețelei erau multiple și extrem de periculoase: „Acest lucru include scoaterea din serviciu a antenelor-releu de telefonie mobilă, posibilitatea de a desfăşura atacuri prin negarea serviciului şi facilitatea comunicaţiilor anonime şi criptate între actori potenţial răuvoitori şi organizaţii criminale”.
Dispozitivele au fost localizate într-o zonă de aproximativ 50 de kilometri în jurul sediului ONU din Manhattan, unde marți președintele american Donald Trump a susținut un discurs în fața liderilor mondiali. Secret Service a publicat imagini cu zeci de cartele SIM conectate la aparatura confiscată, menționând că rețeaua avea capacitatea de a trimite până la 30 de milioane de SMS-uri pe minut pe întreg teritoriul Statelor Unite.
„Ţinând cont de moment, de amplasare şi de riscul de perturbare importantă a telecomunicaţiilor de la New York pe care aceste aparate îl reprezintă, agenţia a acţionat rapid pentru a destructura această reţea”, a mai transmis Secret Service.
Primele verificări arată posibile legături între infrastructura descoperită, „actori statali reprezentând o ameninţare la adresa Statelor Unite şi indivizi cunoscuţi autorităţilor”, iar ancheta rămâne deschisă. Un oficial american a precizat că membri ai administrației de la Washington au fost deja vizați de tentative similare în primăvară, fără a confirma dacă Adunarea Generală a ONU era o țintă directă.
Experți în securitate cibernetică citați de The New York Times afirmă că doar câteva state – precum Rusia, China sau Israel – dispun de resursele necesare pentru o operațiune de asemenea amploare. De altfel, ONU a mai fost de-a lungul timpului în centrul unor scandaluri de spionaj, inclusiv în 2003, când presa americană a dezvăluit că NSA monitoriza telefoanele delegaților pentru a anticipa voturile legate de conflictul din Irak.



