Republica MoldovaStirile zilei

Investigație BBC: Republica Moldova, ținta unei operațiuni de propagandă finanțată de la Moscova

O investigație BBC a dezvăluit existența unei rețele finanțate din Rusia, care încearcă să influențeze alegerile parlamentare din Republica Moldova, programate pe 28 septembrie. Gruparea recruta persoane care, contra unor sume de bani, distribuiau propagandă pro-rusă pe rețelele sociale.

Un jurnalist BBC, infiltrat în rețea, a aflat că participanții primeau aproximativ 3.000 de lei moldovenești pe lună (170 de dolari) pentru a posta mesaje false pe TikTok și Facebook. Banii urmau să vină prin Promsvyazbank, o bancă de stat din Rusia sancționată internațional și cunoscută pentru legăturile cu Ministerul Apărării de la Moscova.

Potrivit sursei citate, persoanele recrutate erau instruite în cadrul unor seminare online cu titluri sugestive, precum „Cum să treci de la bucătăria ta la lider național”. Acolo învățau cum să creeze postări „atractive” cu ajutorul instrumentelor AI, dar li se recomanda să nu pară artificiale. Printre instrucțiunile primite se aflau mesaje conspiraționiste, care o acuzau pe președinta Maia Sandu și partidul de guvernământ PAS de corupție, trafic de persoane și chiar pedofilie – acuzații complet nefondate.

Conexiuni cu oligarhul Ilan Șor

Pe lângă campania online, membrii rețelei erau plătiți să desfășoare sondaje neoficiale în Chișinău, sub numele unei organizații inexistente. Acestea erau ilegale și aveau scopul de a sugera că PAS va pierde alegerile.

Recruții erau învățați să influențeze subtil răspunsurile și să înregistreze pe ascuns susținătorii opoziției. În caz de victorie a PAS, aceste materiale urmau să fie prezentate drept „dovezi” că votul a fost fraudat.

Investigația a găsit legături directe între rețea și oligarhul Ilan Șor, condamnat pentru corupție, fugit la Moscova și sancționat de SUA, Marea Britanie și UE pentru colaborarea cu Kremlinul.

Rețeaua ar fi colaborat și cu ONG-ul Evrazia, vizat la rândul său de sancțiuni pentru că ar fi mituit alegători să voteze împotriva aderării la UE la referendumul de anul trecut. BBC a identificat-o pe Alina Juc, originară din Transnistria, drept una dintre coordonatoarele grupului. Fotografii cu ea apar chiar pe site-ul Evrazia, iar unele grupuri de pe Telegram se numeau „Evrazia leaders”.

55 milioane de vizionări pe TikTok

Rețeaua monitorizată de BBC controla cel puțin 90 de conturi pe TikTok, care au publicat mii de clipuri vizionate de peste 23 de milioane de ori de la începutul anului. Analize independente sugerează că dimensiunea reală a campaniei este chiar mai mare, cu peste 55 de milioane de vizualizări în total.

Președinta Maia Sandu a avertizat că „un atac asupra mea este un atac asupra Uniunii Europene”. Autoritățile de la Chișinău susțin că în trecut Ilan Șor a mizat pe cumpărarea alegătorilor, iar acum folosește dezinformarea ca armă principală.

Articole Recomandate

Back to top button