PoliticStirile zilei

USR marchează 9 ani de la înființare, cu o întâlnire strategică la Timișoara

Uniunea Salvați România (USR) împlinește în acest weekend 9 ani de la înființare, iar momentul va fi marcat printr-o reuniune a conducerii partidului, organizată la Timișoara.

La eveniment vor participa președintele USR, Dominic Fritz, membrii Biroului Național, președinții filialelor județene și miniștrii formațiunii din Guvernul României. Principalele obiective ale întâlnirii sunt stabilirea priorităților politice și organizatorice pentru lunile următoare și pentru anul electoral 2026.

„Vom avea discuții intense, dar constructive, despre rolul USR la guvernare și despre cum să găsim cele mai bune soluții pentru oamenii care se confruntă cu greutăți din ce în ce mai mari – scumpiri, taxe crescute, salarii mici, lipsa siguranței zilei de mâine. România are nevoie de un USR unit, cu o direcție clară, coerentă și curajoasă”, a declarat Dominic Fritz.

În centrul discuțiilor se vor afla trei direcții majore:

– Soluții economice concrete pentru români – măsuri prin care USR să sprijine creșterea veniturilor, reducerea birocrației și dezvoltarea mediului de afaceri.

– Întărirea României în fața agresiunilor Rusiei – politici de securitate și energie care să consolideze apartenența țării noastre la UE și NATO și să protejeze cetățenii de efectele războiului hibrid dus de Kremlin.

– Deschiderea partidului către societatea civilă și mediul antreprenorial – un dialog real și constant cu asociațiile, ONG-urile și mediul de business, pentru ca deciziile politice să fie fundamentate pe nevoile reale ale oamenilor și ale economiei.

Întâlnirea va fi deschisă sâmbătă dimineață, de la ora 10:00, printr-o conferință de presă susținută de Dominic Fritz la Hotel Continental din Timișoara.

„9 ani de USR înseamnă mult mai mult decât doar o organizație politică. Este vorba despre o mișcare a cetățenilor care au ales să lupte pentru o Românie mai bună, în care democrația, justiția și transparența sunt fundamentale”, a adăugat liderul partidului.

USR a fost fondat în august 2016, pornind din mișcarea civică „Uniunea Salvați Bucureștiul”, creată de Nicușor Dan. La primele alegeri parlamentare, partidul a obținut 9% și a intrat în Parlament. După fuziunea cu PLUS în 2021, USR a participat la guvernare și a promovat reforme pentru digitalizare, anticorupție și reducerea birocrației. În prezent, formațiunea este parte a coaliției de guvernare.

Articole Recomandate

Back to top button