Derapaj rasist al vicepreședintelui USR Botoșani: Avem o soluție de a scoate romii din Centrul Vechi/CNCD s-a autosesizat
Postarea vicepreședintelui USR Botoșani, Adrian Hobjilă, în care spune că va scoate romii din Centrul Vechi al orașului pentru a fi reamenajat, a stârnit revolta opiniei publice.
“Avem o soluție de a scoate romii din Centrul Vechi, reamenajăm totul. Oricât ne-ar costa, merită scoși romii din Centrul Vechi. Avem soluții. Prima dată trebuie curățenie și abia apoi poți face ceva acolo” , a scris Adrian Hobjilă, pe Facebook.
Hobjilă și-a cerut scuze pentru aceste afirmații, spunând că „exprimarea a fost nefericită”.
„A fost o prezentare a unor proiecte pentru Botoșani la USR. Printre altele, a fost și refacerea centrului vechi, a centrului istoric al Botoșaniului. Ce cartiere, ce clădiri frumoase! Ceva gen Brașov, Sibiu, cam așa ar arăta centrul la noi. În cadrul acestui proiect am scăpat o expresie total nefericită și total nepotrivită, că înainte de a reface și a reamenaja centrul vechi, ar trebui să scoatem romi de acolo. Îmi cer și pe această cale scuze față de comunitatea romă. În următoarele două, trei zile am primit tot felul de injurii, tot felul de epitete, rasist, xenofob, fascist. Am făcut o postare pe Facebook pe pagina personală, fără niciun cuvânt despre grup. Din tot ce am prezentat noi în proiectul de refacere a centrului vechi a fost extrasă numai partea asta total nefericită. Pentru a putea face curățenie și pentru a putea face ceva în centrul vechi, trebuie să scoatem comunitatea de romi de acolo. E jale. Acolo nu se mai circulă noaptea, nu se mai circulă ziua”, a declarat Adrian Hobjilă, pentru RFI.
Președintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba, a declarat pentru mainnews.ro că instituția pe care o conduce s-a autosesizat în privința declarațiilor vicepreședintelui USR Botoșani.
sursa foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea
Comentarii
… [Trackback]
[…] There you can find 57375 additional Info to that Topic: mainnews.ro/derapaj-rasist-al-vicepresedintelui-usr-botosani-avem-o-solutie-de-a-scoate-romii-din-centrul-vechi-cncd-s-a-autosesizat/ […]
… [Trackback]
[…] Read More here to that Topic: mainnews.ro/derapaj-rasist-al-vicepresedintelui-usr-botosani-avem-o-solutie-de-a-scoate-romii-din-centrul-vechi-cncd-s-a-autosesizat/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/derapaj-rasist-al-vicepresedintelui-usr-botosani-avem-o-solutie-de-a-scoate-romii-din-centrul-vechi-cncd-s-a-autosesizat/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/derapaj-rasist-al-vicepresedintelui-usr-botosani-avem-o-solutie-de-a-scoate-romii-din-centrul-vechi-cncd-s-a-autosesizat/ […]