VIDEO Călin Georgescu a fost surprins în mașina unui controversat afacerist din Constanța
Fostul candidat la președinție, Călin Georgescu, a fost surprins în compania controversatului om de afaceri Dorin Rusen.
În imaginile publicate pe canalul de TikTok „flashpaparazzi” Călin Georgescu apare discutând cu Rusen în autoturismul acestuia din urmă.
@flashpaparazzi #exclusiv #calingeorgescupresedinte #paparazzi #flashpaparazzi #romaniamea ♬ original sound – 💫🎀E🎀💫
Becali: „Era mesagerul lui Georgescu”
Ionel Rusen a devenit cunoscut public după ce numele său a fost pomenit de Gigi Becali, care a dezvăluit că acesta l-a contactat din partea lui Călin Georgescu. Becali a susținut că Rusen a încercat să îi cumpere Fabrica de Armament de la Drăgășani.
„Eu l-am sunat pe Georgescu imediat după ce a intrat în turul doi, după ce i-am deblocat numărul. El nu a răspuns, așa că i-am trimis un mesaj că sunt Becali și vreau să vorbesc cu el. A doua zi, a venit Rusen la mine și mi-a spus: ‘M-a trimis dl Georgescu să vă spun că nu poate vorbi acum, dar vă va contacta la momentul potrivit’. Clar că era mesagerul lui Călin Georgescu. De unde știa că i-am trimis mesaj?”, a explicat Gigi Becali.
Totodată, Becali a povestit că Rusen l-ar fi escrocat pe un afacerist din Buzău cu 1 milion de euro.
Rusen l-ar fi escrocat cu 450.000 de euro pe Ioan Niculae
La rândul său, fostul patron al clubului de fotbal Astra Giurgiu, Ioan Niculae, l-a acuzat pe Rusen că l-a escrocat cu 450.000 de euro.
„Nu am nicio legătură și nu vreau să se amestece numele meu cu vreo campanie de susținere sau de nesusținere a domnului Georgescu. Vorbim de lucruri total diferite. Este vorba de anul 2019-2020 când acești doi escroci, Rusen și Dokonal, m-au înșelat cu o sumă de 450.000 euro cu documente beton, falsificate de așa natură încât cei mai buni specialiști ai mei nu au putut să distingă falsul.
Am fost la DIICOT chemat și am adus toate documentele de la firma mea care a fost înșelată de acești doi escroci, de fapt, escrocul care s-a văzut tot timpul a fost Ionel Rusen. Și am adus toate documentele – inclusiv ordine de plată, extrase de cont, contractul pe care l-am cu Dokonal, semnat, polița de asigurare în care m-au asigurat că-mi dau banii înapoi dacă nu fac finanțarea. Contractul care precizează foarte clar că finanțarea se refera strict la industria chimică românească unde eu voiam să construiesc o fabrică de amoniac și una de uree nouă. N-are nicio legătură cu nicio campanie electorală a nimănui, vorbesc de anul 2019 și 2020.
Am vorbit cu mai mulți, acum nu cred că mai e cazul pentru că deja dosarul penal e pe rolul la DIICOT, toți cei care suntem păgubiți sunt bineveniți să declare”, a povestit Niculae, la Antena 3.



