SUA își mențin opoziția față de reprimirea Turciei în programul F-35
Departamentul de Stat al SUA a reiterat opoziția față de reacceptarea Turciei în programul F-35. Statul aliat a fost eliminat după ce a decis în 2017 să achiziționeze rachete S-400 din Rusia, relatează Euronews.
„Ne-am exprimat nemulțumirea față de achiziționarea sistemului S-400 de către Ankara și am clarificat pașii care ar trebui luați ca parte a evaluării noastre continue a implementării sancțiunilor CAATSA (Legea privind contracararea adversarilor Americii prin sancțiuni – n. r.). Turcia este un aliat NATO de lungă durată, cu un istoric de contribuții semnificative la misiunile alianței. Relația de apărare a Statelor Unite cu Turcia rămâne vitală pentru interesele de securitate atât ale Statelor Unite, cât și ale NATO”, se precizează într-o scrisoare transmisă de către Departamentul de Stat.
Turcia a fost eliminată din programul F-35, iar Agenția Industriei de Apărare a țării a fost sancționată în temeiul legislației americane, după ce oficialii de la Ankara a anunțat în 2017 că va achiziționa rachete rusești S-400. Autoritățile americane au declarat că rachetele sunt incompatibile cu tehnologia NATO și reprezintă un risc pentru avioanele F-35.
În replică, reprezentanții statului asiatic au transmis că Turcia a fost nevoită să caute sisteme de rachete în altă parte după ce SUA au refuzat să includă transferul de tehnologie într-un acord de cumpărare a rachetelor Patriot fabricate în America. De asemenea, ei au adăugat că țara lor urmărește o mai mare autonomie în achizițiile sale de apărare.
Cumpărarea rachetelor S-400 din Rusia a stârnit îngrijorare în rândul mai multor state membre ale NATO.



