Grindeanu: Este absolut necesar pentru ţara noastră să vorbim de un pachet de relansare economică, care nu înseamnă efort bugetar / Radu Oprea, împreună cu alţi colegi, a făcut un prim draft, îl va prezenta premierului

Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD, a afirmat luni că România are nevoie urgentă de un plan de relansare economică, subliniind că acesta nu va implica un efort suplimentar din partea bugetului de stat. Potrivit acestuia, social-democrații lucrează deja la un set de măsuri care urmează să fie prezentat public, iar un prim proiect, elaborat de Radu Oprea alături de alți colegi, va ajunge în perioada următoare pe masa premierului Ilie Bolojan.
După ședința Biroului Politic Național, Grindeanu a precizat că au fost discutate liniile generale ale acestui pachet economic.
”Eu ţin foarte mult şi noi ţinem foarte mult la acest lucru. Vorbim de câteva luni de zile de aceste pachete, că a fost pachetul 1, că urmează pachetul 2, dar în acelaşi timp trebuie să vorbim şi de măsuri de relansare economică”, a spus el.
Grindeanu a mai arătat că propunerile vor fi rafinate în următoarele zile, în cadrul unui grup extins de lucru, pentru ca varianta finală să fie prezentată prim-ministrului.
”Este absolut necesar pentru ţara noastră să vorbim şi de un asemenea pachet de relansare economică care nu înseamnă efort bugetar. Şi îl vom prezenta public”, a punctat liderul interimar al PSD.
foto: Inquam Photos / Octav Ganea



