Stirile zilei

80 de ani de la capitularea Japoniei în Al Doilea Război Mondial. Premierul Shigeru Ishiba și-a exprimat „remușcarea”, o premieră din 2013

Japonia a marcat 80 de ani de la capitularea necondiționată în cel de-al Doilea Război Mondial. În cadrul ceremoniilor de comemorare a evenimentului, premierul Shigeru Ishiba și-a exprimat „remușcarea” față de rolul jucat de țara sa în conflict, ceea ce reprezintă o premieră din partea unui lider al guvernului din 2013, relatează Euronews.

„Nu vom repeta niciodată tragedia războiului. Nu vom merge niciodată pe calea greșită. Încă o dată, trebuie să păstrăm adânc în inimile noastre remușcările și lecția din acel război”, a declarat liderul executivului de la Tokyo cu ocazia ceremoniilor.

Peste 4.500 de oficiali au luat parte la comemorarea evenimentului, ținând un moment de reculegere în memoria celor trei milioane de oameni care și-au pierdut viața în război.

Între timp, zeci de politicieni japonezi de dreapta și susținătorii lor au venit să se roage la Templul Yasukuni din apropiere, printre aceștia aflându-se și Shinjiro Koizumi. El este fiului fostului premier popular Junichiro Koizumi, a cărui vizită din 2001 la acest templu, în timp ce exercita funcția de lider al guvernului, a stârnit furia Chinei.

Templul a fost criticat în trecut de vecinii Japoniei, deoarece onorează criminali de război condamnați. Țările vizate de războiul de agresiune japonez, în special China și Coreea de Sud, consideră vizitele la altar drept o lipsă de remușcare față de trecutul Japoniei din timpul conflictului.

Din 2013, prim-miniștrii japonezi au încetat să-și mai ceară scuze victimelor forțelor armate ale țării în cel de-al Doilea Război Mondial, urmând precedentul stabilit de Shinzo Abe.

Pe 15 august 1945, după bombardamentele atomice asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki, împăratul Hirohito a anunțat capitularea necondiționată a Japoniei în fața puterilor aliate. Actul oficial a fost semnat pe 2 septembrie la bordul cuirasatului USS Missouri, marcând astfel finalul oficial al celui de-al Doilea Război Mondial.

Articole Recomandate

Back to top button