Stirile zilei

Ministrul Dezvoltării: 87% din investițiile PNRR merg mai departe; 773 de contracte nu vor mai fi finanțate

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a afirmat joi, după ședința de Guvern, că programele de investiții din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) aflate deja în derulare își vor continua finanțarea. Oficialul a precizat că ministerul pe care îl conduce gestionează în prezent un portofoliu de 6.055 de contracte.

”Nu se opreşte PNRR-ul, nu se opreşte finanţarea investiţiilor care sunt în curs de derulare, adică unde antreprenorul este pe şantier, indiferent de gradul de execuţie. Nu se opreşte finanţarea, nu sunt scoase din PNRR. Discutăm de investiţii sau despre obiective care astăzi ori nu au contract de finaţare de la ministerul care derulează acel program, în speţă, putem spune, Ministerul Dezvoltării, fie au un contract de finanţare, dar în urma licitaţiei ori nu au parcurs procedura de licitaţie sau au parcurs procedura de licitaţie primăriile, dar nu au contract de execuţie de lucrări, sau nu au ordin de începere a lucrărilor. Deci vorbim de investiţii la care nu a început pe teren construcţia, reabilitarea investiţiei respective. Deci gradul de execuţie a acestei investiţii este zero, nu s-a decontat niciun euro din PNRR pe partea de construcţii. Şi atunci, la Ministerul Dezvoltării, care gestionează cele mai multe contracte de investiţii prin PNRR-ul României, sunt astăzi 6.055 de contracte. Din aceste 6.055 de contracte, 5.282 de contracte, reprezentând 87% din totalul investiţiilor pe PNRR, pe Ministerul Dezvoltării, sunt deja începute. Sunt pe şantier antreprenorii, se lucrează la aceste 5.282 de contracte, obiectivele de investiţii se construiesc, se reabilitează. Toate aceste investiţii, 5.282, merg mai departe, au finanţare în continuare în PNRR”, a declarat Cseke Attila.

Cele 5.282 de proiecte active, echivalente cu 87% din total, beneficiază deja de antreprenori mobilizați pe șantiere. În schimb, restul de 773 de contracte, adică 13% din portofoliu, nu au ajuns încă în etapa de execuție.

”Acestea nu vor mai fi finanţate, având în vedere perioada rămasă, care este de un an de zile, şi procedurile de achiziţie publică, multe cazuri care trebuie derulate. Pur şi simplu, fizic nu mai este timp ca aceste investiţii să fie finalizate. Şi atunci, pentru a nu crea presiune pe bugetul de stat, indiferent că vorbim de buget de stat sau eventual buget local ulterior, ulterior a fi preluate pe bugetul local aceste investiţii care nu au nicio şansă de realizare până la sfârşitul lui august 2026. Aceste investiţii vor fi propuse pentru a nu fi continuate, respectiv a nu fi începute practic fizic lucrarea”, a explicat ministrul.

Astfel, prioritatea ministerului este finalizarea proiectelor deja începute, în timp ce contractele fără progres fizic nu vor mai beneficia de fonduri din PNRR.

Articole Recomandate

Back to top button